Romanian PR Award și-a desemnat câștigătorii celei de-a 19-a ediții

Romanian PR Award

Romanian PR Award a anunțat câștigătorii celei de-a 19-a ediții

MSL The Practice a fost desemnată „Agenția de PR a Anului” în cadrul celei de-a XIX-a ediții a competiției Romanian PR Award care și-a anunțat laureații la Gala virtuală, desfășurată aseară.

Cu ocazia decernării premiului, Oana Bulexa, Managing Director MSL The Practice, a declarat:

„Suntem agenția care a crezut, încă de la lansare, în urmă cu 15 ani, în puterea ideilor creative care își dovedesc relevanța și își găsesc ușor locul în conversație. Ne propunem mereu să facem campanii cu o semnătură aparte, pentru că asta ne face remarcați în fața clienților, ne ajută să atragem cele mai bune talente din piață și ne consolidează un leadership incontestabil când vine vorba despre proiecte de succes sau despre premii câștigate. Mulțumim juraților Romanian PR Award pentru titlul Agenția Anului 2021, o recompensă binemeritată pentru o echipă MSL The Practice foarte ambițioasă și niște clienți foarte curajoși.”

Premiul “PR In-house Team of the Year” a fost înmânat echipei de comunicare Samsung Electronics Romania.

Distincția specială „PR Innovator of the Year”, sprijinită de Telekom, a fost acordată P&G Romania (Pampers) & Graffiti PR, Leo Burnett, Mediacom pentru campania: Sleep tight, little fighter.

„Best Use of PR Measurement & Evaluation”, un premiu special acordat de Raiffeisen Bank, a fost înmânat The Romanian Association of International Drug Manufacturers (ARPIM) & Point Public Affairs pentru proiectul: Diabetes – the silent pandemic.

Cea de-a 19-a ediție a competiției s-a bucurat de susținerea unui juriu internațional de top, reunind competențe în comunicare din 10 țări.

Prezentăm mai jos finaliștii celei de-a XIX-a ediții Romanian PR Award.

Corporate Communication

Golden Award for Excellence
Provident Financial Romania & SmartPoint: The prerequisite of trust: transparency

Silver Award for Excellence
PENNY & MSL The Practice: PENNY la zi
SkyTower Bucharest & GMP PR: Sky’s The Inspiration

Brand PR – Existing products and services

Golden Award for Excellence
P&G Romania (Pampers) & Graffiti PR, Leo Burnett, Mediacom: Sleep tight, little fighter

Silver Award for Excellence

P&G Romania (Fairy) & Graffiti PR: Where there is a GOSPODINA, there also needs to be a GOSPODIN
Samsung Electronics Romania & MSL The Practice, Leo Burnett, Starcom, Centrade Cheil: Play ON with Samsung
Storia.ro (OLX Group) & MSL The Practice: Romanian hygge

Brand PR – New products and services

Golden Award for Excellence
KFC Romania & Golin, MRM Romania, UM Romania: bereal – the same KFC taste, a bit more online: KFC Delivery eCommerce website launch

Silver Award for Excellence
PENNY & MSL The Practice, Publicis Sports & Entertainment: SuporteRO
Xiaomi Romania & Confident Communications: Xiaomi Mi 11 – The Movie Magic

Crisis and Risk Management

Golden Award for Excellence
Curtea Veche Publishing: BOOK A VAX / “Sorry we lost a reader”

Silver Award for Excellence
ARTEXIM & OMA Vision: Save Beauty in Life!

Digital PR

Golden Award for Excellence
Kaufland România & McCann PR: Accessibility Hackathon

Silver Award for Excellence
KFC Romania & Golin, MRM Romania, UM Romania: Life is not perfect. But it can look so, in the vertical of your screen: KFC’s The CROPPERS web-series launch
P&G Romania (Fairy) & Graffiti PR: Where there is a GOSPODINA, there also needs to be a GOSPODIN
Roche Romania & Graffiti PR: OK to fear

Social Media

Golden Award for Excellence
Storia.ro (OLX Group) & MSL The Practice: Romanian hygge

Silver Award for Excellence
KFC Romania & Golin, MRM Romania, UM Romania: AltKFC
P&G Romania (Pampers) & Graffiti PR: Sleep tight, little fighter
Raiffeisen Bank & Zaga Brand: The Unseen Milestones of Via Transilvanica

Internal communication

Golden Award for Excellence
Brico Dépôt România: From Red&Blue to Bricoleagues. Building One Team in times of Pandemic & 180 Strategy Shift

Silver Award for Excellence
BCR & Graffiti PR: Smart Work Transformation
OMV Petrom & Graffiti PR: Time2Connect
Publicis Groupe Romania & MSL The Practice, Saatchi Saatchi, The Geeks: Lion’s Planet

Employer Branding

Golden Award for Excellence
Publicis Groupe Romania & MSL The Practice, Saatchi Saatchi, The Geeks: Lion’s Planet

Silver Award for Excellence
Kaufland România & McCann PR: Accessibility Hackathon
Lidl Romania & GMP PR: Lidl joy means more than you think

Corporate Social Responsibility

Golden Award for Excellence
Lidl & GOLIN, Sunday Morning: #ActionsForaBetterFuture

Silver Award for Excellence
Coca-Cola HBC Romania, Asociatia The Social Incubator & McCann PR: I work again
Dr. Max & Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor & Ogilvy Romania – Close to People
Mondelez România & Asociația Sută la Sută Românesc & PRAIS Corporate Communications: Mindful snacking. Enjoy the moment!

Environmental communication

Golden Award for Excellence
Asociația Act for Tomorrow & Kaufland: Swap plastic for a free bus ride

Silver Award for Excellence
Recolamp Association & WefflerMark: Planet 21

Media Relations & Influencer Relations

Golden Award for Excellence
P&G Romania (Pampers) & Graffiti PR, Leo Burnett, Mediacom: Sleep tight, little fighter

Silver Award for Excellence
Electronic Arts & GOLIN: FIFA 20 – From Romania to the world
PENNY & MSL The Practice: PENNY la zi

Public Affairs, Advocacy, Lobby

Golden Award for Excellence
The Romanian Association of International Drug Manufacturers (ARPIM) & Point Public Affairs: Diabetes – the silent pandemic

Silver Award for Excellence
TransferGo & Echipa de PR: I Value for Romania

NGOs

Golden Award for Excellence
Fundația EIDOS & Conan PR: Don’t take them for granted

Silver Award for Excellence
Organizația Umanitară CONCORDIA & Minthical Communication Agency: #îmidaivoie
Salvați Copiii: Ambulance For Life
Teach for Romania & Graffiti PR: It doesn’t matter where you come from, it matters where you dream of going

Communication in the public sector

Golden Award for Excellence
Universitatea Politehnica Timișoara: UPT Centenary

Silver Award for Excellence
P&G Pantene & Graffiti PR: Prevention is Strength

Communication in financial sector

Golden Award for Excellence
Raiffeisen Bank & Rogalski Damaschin PR: Money Bistro

Silver Award for Excellence
ING Bank & Jam Session: All-Year-Round Antifraud Program
Provident Financial Romania & SmartPoint: The prerequisite of trust: transparency

Communication in medical sector

Golden Award for Excellence
Roche Romania & Graffiti PR: OK to fear

Silver Award for Excellence
Janssen & MSL The Practice: Ai grijă!
Samas Association & Minio Studio: Each cub with its own milk

Tech PR & Communication of innovation

Golden Award for Excellence
Kaufland România & McCann PR: Accessibility Hackathon

Silver Award for Excellence
Vodafone Romania & Sunshine Digital: Smart Forest
Xiaomi Romania & Confident Communications: Xiaomi Mi 11 – The Movie Magic

Culture, Art

Golden Award for Excellence
BRD Groupe Société Générale & Fundația 9 & GOLIN: Reviving Balanța (RO-FR, 1992)

Silver Award for Excellence
ARTEXIM & OMA Vision: History Made with Love!
Asociația Culturală Grivița 53: We sell bricks, we build a theater

Fashion & Lifestyle

Golden Award for Excellence
Storia.ro (OLX Group) & MSL The Practice: Romanian hygge

Silver Award for Excellence
L’Oreal Romania & Minio Studio: #Skinchat By Cerave
TEX – Carrefour Romania & Graffiti PR: TEX, the supporter of Romanian Designers

Sport & Entertainment

Golden Award for Excellence
PENNY & MSL The Practice, Publicis Sports & Entertainment: SuporteRO

Silver Award for Excellence
Samsung Electronics Romania & MSL The Practice, Leo Burnett, Starcom, Centrade Cheil: Play ON with Samsung

Budget-, Creativity+

Golden Award for Excellence
Teach for Romania & Graffiti PR: It doesn’t matter where you come from, it matters where you dream of going

Silver Award for Excellence
Fragile Society, Storyscapes & SmartPoint: Fragile – the power of being vulnerable
Samas Association & Minio Studio: Each cub with its own milk
WWF & KUBIS: WWF Deforestation Marathon

Events

Golden Award for Excellence
PENNY & MSL The Practice: PENNY la zi

Silver Award for Excellence
Coca-Cola HBC & Exploratist: Adapt2Win
Sun Plaza Shopping Center & pastel: The Winter Holidays Start With Jerusalema 2020

PR In-House Team of the Year
Samsung Electronics Romania

Small Consultancy of the Year
Crafters

PR Innovator of the Year
P&G Romania (Pampers) & Graffiti PR, Leo Burnett, Mediacom: Sleep tight, little fighter

Best Use of PR Measurement & Evaluation
The Romanian Association of International Drug Manufacturers (ARPIM) & Point Public Affairs: Diabetes – the silent pandemic

PR Agency of the Year
MSL The Practice

Diplome de excelență

Website, Intranet, Blog, Facebook, Instagram
Kaufland & McCann PR: Accessibility Hackathon
Fragile Society, Storyscapes & SmartPoint: Fragile – the power of being vulnerable

Internal newsletter
Brico Dépôt România: From Red&Blue to Bricoleagues. Building One Team in times of Pandemic & 180 Strategy Shift
Blue Point & Crafters: Connected by Blue Point

Annual & Sustainability Report
PENNY & MSL The Practice: The Future is Made Today – Sustainability Report 2020
OMV Petrom: 2020 Sustainability Report

Press kit
Lidl & GOLIN: Electric Week Media Kit

External publications
Samsung Electronics Romania & MSL The Practice: Samsung Innovation Report

Sponsorship
PENNY & MSL The Practice, Publicis Sports & Entertainment: SuporteRO

Video productions
Storia.ro (OLX Group) & MSL The Practice: Romanian hygge
Procter & Gamble (Fairy) & Graffiti PR: Where there is a GOSPODINA, there also needs to be a GOSPODIN

Podcast
Raiffeisen Bank & Rogalski Damaschin PR: Money Bistro

Romanian PR Award este susținut de Telekom Romania, partener principal, de partenerii – Raiffeisen Bank, Ursus Breweries, Coca Cola HBC, MedLife, Banca Transilvania, Penny și KFC și de partenerii media – Revista Cariere, PR Romania, IAA, IQADS, Adhugger, CSR Romania și Zelist.

Despre Romanian PR Award
Aflată la cea de-a 19-a ediție, Romanian PR Award este cea mai importantă competiție națională de recunoaștere a excelenței în domeniul Relațiilor Publice. Un proiect ‚încăpățânat’ și de cursă lungă care a reușit să adune sub aceeași umbrelă parteneri prestigioși, nume marcante ale breslei, concurenți valoroși și zeci de tineri aspiranți la o carieră în PR. Importanța competiției a crescut odată cu dezvoltarea industriei locale de PR, iar relevanța ei se masoară în multitudinea de concurenți aflați an de an la start, în performanțele finaliștilor și în profesionalismul celor care îi arbitrează.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*