Rețele inteligente de gaze naturale pentru hunedorenii din 10 localități

Arzător pe gaz. FOTO stevepb
Arzător pe gaz. FOTO stevepb

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene anunță finalizarea evaluării cererilor de finanțare depuse în a doua sesiune a apelului „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale”.

În urma evaluărilor au fost selectate pentru finanțare, în limita alocării disponibile, primele 15 proiecte cu cel mai mare punctaj. Între acestea se numără patru proiecte înscrise de către județul Hunedoara care vizează 10 localități.

Proiectele selectate pentru finanțare:

„Dezvoltare de rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale pentru autoritățile publice locale: CRIȘCIOR, ILIA și DOBRA”, (131.830.203,23 lei);

„Dezvoltare de rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale în municipiul BRAD”, (66.223.961,69 lei);

„Dezvoltare de rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale în comunele BARU, SÂNTĂMĂRIA ORLEA ŞI SĂLAŞU DE SUS”, (69.373.570,06);

„Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale in comunele BAIA DE CRIȘ, VAȚA DE JOS și RIBIȚA”, (104.443.694,53 lei).

Având în vedere că, în această sesiune au fost propuse proiecte complexe, care deservesc mai multe localități și un număr mai mare de beneficiari finali, conducerea Consiliului Județean Hunedoara felicită administrațiile locale care s-au asociat în vederea atragerii de fonduri.

În cadrul unei întâlniri care a avut loc săptămâna trecută la sediul Consiliului Județean Hunedoara, directorul Direcției de Monitorizare din cadrul Direcției Generale Programe Europene Infrastructură Mare, Andrei Chivu, a atras atenția că fondurile alocate prin acest program trebuie utilizate până la 31 decembrie 2023. Astfel, cum greul abia acum începe, urăm succes administrațiilor locale în implementarea proiectelor!

În cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny” sunt prevăzute obiective de investiții pentru rețele de distribuție de gaze naturale, unde vor putea fi depuse proiectele care au rămas în afara limitei valorice ale apelului lansat în POIM.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*