CNAIR anunță că joi, 16 septembrie, se vor institui restricții de circulație pe A1 (km 262+690 – km 265+610) în zona de la intrarea în tunelul Săcel, pe sensul de mers Sibiu – Orăștie, pe fondul lucrărilor de remediere necesare infrastructurii rutiere existente.
Astfel, circulația va fi deviată de pe calea 2 pe calea 1 în zona lucrărilor.
CNAIR face apel la conducătorii auto să manifeste atenție sporită și să respecte semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră din zona lucrărilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, achiziția propusă a Telekom Romania Communications („TKR”) de către Orange SA („Orange”). Aprobarea este condiționată de cesionarea participației minoritare de 30 % a TKR în […]
Loredana și Simion Apreutese, fondatorii grupurilor de firme ce fac parte din International Alexander Holding, intră în acționariatul platformei românești de mobilitate Moov Leasing, preluând 25% din acțiunile companiei. Astfel, Moov Leasing a ajuns la […]
OVES Enterprise, companie de dezvoltare de software din Cluj, și-a bugetat, pentru anul în curs, investiții de 1,5 milioane de euro pentru dezvoltarea de produse, achiziții de companii și realizarea de parteneriate strategice, pentru a […]
Be the first to comment