Radu Mazăre a primit o condamnare de 5 ani în dosarul Polaris. Decizia ÎCCJ este definitivă

Instanța. FOTO vanna44

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat joi, 3 februarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la cinci ani de închisoare în dosarul Polaris. Decizia instanței este definitivă.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au judecat apelul formulat de inculpații din dosarul Polaris și au dispus reducerea sentințelor date în primă instanța pentru Radu Mazăre și Sorin Strutinsky, în timp ce ceilalți inculpați din dosar au fost achitați. Astfel, Radu Mazăre a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce prima instanță îl condamnase la 9 ani și 10 luni de închisoare, în timp ce Sorin Strutinsky, care fusese condamnat la 7 ani și 10 luni, a primit acum tot cinci ani de închisoare.

Restul inculpaților – Eduard Martin, SC Polaris M Holding SRL, Tudorița Tolea, Doru Harpalete, Sorina Oprea, Alina Pavel și Ghiulnihal Mutalâp, au fost toți achitați.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la inculpații Radu Ștefan Mazăre și Sorin Gabriel Strutinsky a câte 3.416.371,02 lei, fiecare, și i-a obligat pe cei doi la plata a câte 10.000 de lei, cheltuieli judiciare către stat.

Dosarul a fost instrumentat de către procurorii DNA și potrivit acestora, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, ar fi solicitat peste două milioane de euro, din care a primit un milion de euro și 2.472.303 lei, de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța. Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societăților respective cu o firmă controlată de Radu Mazăre atât direct, cât și prin intermediul lui Strutinsky. Acesta din urmă a transmis solicitarea lui Mazăre către reprezentanții societăților respective și a semnat contracte fictive de publicitate între acele societăți și o firmă pe care el o administra.

DNA mai spune că, în perioada 2008 – 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, ar fi primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat și administrator în fapt era Eduard Martin, peste șapte milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.

În anul 2008, între Polaris M Holding SRL și primăria condusă de Radu Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani și un act adițional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.

Potrivit DNA, și în acest caz, mita ar fi fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între Polaris M Holding și aceeași firmă controlată de Mazăre și Strutinsky. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771 lei. DNA a mai arătat că, urmare a încheierii acestui contract, a fost produs Primăriei Constanța un prejudiciu de 200.213.248 lei, iar principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale și crearea acestui prejudiciu a fost Radu Mazăre.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*