Premieră FIDELIS: titluri în euro, 10 ani de dobândă și 0% impozit

Bani pentru finanțări. FOTO martaposemuckel
Euro. FOTO martaposemuckel

Ministerul Finanțelor a lansat a șaptea ediție a programului FIDELIS din 2025, aducând o noutate majoră pentru investitori: titluri de stat în euro cu maturitate la 10 ani și dobândă anuală de 6,50%. Emisiunea se desfășoară până vineri, 8 august, în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” (Rock FM) și cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București.

„Avem și o premieră: o tranșă de titluri de stat în euro, cu scadență la 10 ani, extinzând astfel opțiunile de investiție pe termen lung. FIDELIS rămâne nu doar o soluție financiară inteligentă, ci și o platformă prin care promovăm implicarea civică”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Titlurile FIDELIS oferă dobânzi anuale de până la 7,90% în lei (pentru scadența la 6 ani) și până la 6,50% în euro (pentru tranșa pe 10 ani). Valoarea unui titlu este de 100 lei sau 100 euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 lei, respectiv 1.000 euro.

Toate veniturile obținute – dobânzile și eventualele câștiguri de capital – sunt neimpozabile, iar titlurile pot fi răscumpărate înainte de scadență, fără comisioane bancare. Ele sunt listate la Bursa de Valori București.

Donatorii de sânge activi beneficiază de condiții speciale: dobânzi majorate (8,20% în lei și 4,10% în euro, pentru tranșele pe 2 ani), precum și praguri minime de subscriere reduse de zece ori – 500 lei sau 100 euro. Sunt eligibili cei care pot dovedi o donare de sânge efectuată începând cu 1 martie 2025. Plafonul maxim pentru subscrierea cu facilități este de 100.000 lei sau 20.000 euro.

De la lansare, FIDELIS a atras peste 53,4 miliarde lei în peste 421.000 de subscrieri, devenind un reper pe piața investițiilor destinate populației. Doar investitorii donatori de sânge au contribuit cu peste 3,33 miliarde lei prin aproape 35.000 de subscrieri.

Titlurile de stat FIDELIS pot fi achiziționate de persoanele fizice rezidente sau nerezidente cu vârsta peste 18 ani, prin următorii intermediari: BT Capital Partners & Banca Transilvania, BCR, BRD, Alpha Bank și Tradeville în parteneriat cu Libra Bank. Termenii și condițiile pot fi consultate pe site-urile instituțiilor partenere și al Ministerului Finanțelor (secțiunea Datorie Publică).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*