
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 357.289.100,95 de lei pentru 616 investiții realizate prin componentele C5 – Valul renovării, C10 – Fondul local și C15 – Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – a anunțat ministrul Cseke Attila.
Astfel, au fost decontate 236.549.045,15 de lei pentru 272 de facturi aferente Componentei C5 – Valul renovării, pentru creșterea eficienței energetice, reabilitarea termică, consolidarea, modernizarea și renovarea seismică a unor clădiri publice și blocuri de locuințe.
Pentru Componenta C10 – Fondul local, au fost decontate 105.715.665,38 lei pentru achitarea a 282 de facturi pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde și elaborarea sau actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.
Alte 15.024.390,42 de lei au fost alocate, prin Componenta C15 – Educație, pentru achitarea a 62 de facturi care au ca obiectiv construcția de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul.
Be the first to comment