Plăți de aproape 400 de milioane de lei, pentru investiții realizate prin PNDL

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. FOTO Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, astăzi, suma de 395.254.002,88 lei, în vederea decontării facturilor pentru 539 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 46.071.759,47 de lei pentru 63 de obiective, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate facturi în valoare de  349.182.243,41 de lei pentru 476 de obiective.

“Sprijinul pentru administrațiile locale rămâne un obiectiv esențial pentru dezvoltare la nivelul întregii țări, de aceea continuăm să facem plăți către primăriile care au contractat investiții prin proiecte de dezvoltare locală”, a precizat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Programul Național de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanțare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităților administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educațională, de sănătate și de mediu, sportivă, social-culturală și turistică, administrativă și de acces la căile de comunicație, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții. În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Lucrări Publice, Programul național de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*