Peste 2.000 de turiști români își petrec sărbătorile pascale pe litoral

Litoralul românesc. FOTO Paul Alexe

Președintele de onoare al Resto, Corina Martin, a afirmat că peste 2.000 de turiști vor petrece sărbătorile pascale pe litoralul românesc.

Corina Martin a afirmat că cel mai bine s-au vândut pachetele all-inclusive combinate cu servicii SPA.

“În jur de 2000 de turiști români își petrec Sărbtorile Pascale pe Litoral în acest an. Cel mai bine s-au vândut pachetele de Paște All Inclusive combinate cu servicii SPA de la Eforie – cele doua locații reprezentative (Steaua de Mare – Acvatonic și Mirage Med Spa sunt ocupate la capacitate) De asemenea, câteva hoteluri de 4 stele din Mamaia (Oxford, Sulina, Bavaria Blu, Iaki și Venus au un grad de ocupare mediu de 80%.

În schimb, pentru weekend-ul 29 aprilie – 01 mai așteptăm pe Litoral peste 30.000 turiști, iar aceste estimări ar putea fi depășite dacă vremea va fi însorită. Cele mai solicitate destinații sunt Mamaia și Mamaia Nord, Costinești și Vama Veche”, a afirmat Corina Martin.

Ea a precizat că evenimentele obișnuite ale primului weekend de 1 Mai, Festival du Bonheur și Sunwaves Mamaia își deschid porțile pe 28 aprilie.

Între 28 aprilie și 2 mai, Festival Du Bonheur revine pe Litoral în zona Complex Enigma – Mamaia Nord/Constanța și va oferi, la fel ca de fiecare dată, cele mai bogate experiențe culinare ale weekend-ului.

Sunwaves Mamaia 2022 se va derula între 28 aprilie și 4 mai și va cuprinde și participanții care achiziționaseră bilete în 2020, atunci când ediția a fost anulată. Sunt așteptați, în cele 6 zile și 6 nopti de concerte, peste 5000 vizitatori/zi .

“RESTO Constanța va marca și în acest an Deschiderea Sezonului 2022 pe Litoral, cu un nou Eveniment dedicat Industriei Horeca de pe Litoral – 28 aprilie, Kupolla Ballroom Mamaia – unde, alături de membrii RESTO vor veni și colegii Hotelieri și proprietarii de locații HORECA de pe întregul Litoral, dar și din toată țara – reunim întreaga industrie alături de noi, pentru a marca revenirea sectorului HORECA, după 2 ani extrem de dificili”, a mai transmis Corina Martin.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*