Perspective de colaborare în anii următori cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Cristian Ghinea, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. FOTO Parlamentul European
Cristian Ghinea, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. FOTO Parlamentul European

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, s-a întâlnit luni, 19 iulie cu Alain Pilloux, vice-președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) împreună cu o delegație a acestei instituții.

Discuția a vizat oportunitățile de finanțare europene care demarează în acest an, atât prin Planul Național de Redresare și Reziliență cât și prin Programele Operaționale cu fonduri de coeziune și modalitățile cele mai potrivite pentru implicarea BERD. Această implicare se poate concretiza, în principiu, pe două dimensiuni – sprijin financiar și asistență tehnică.

Un Memorandum de Înțelegere privind cadrul viitor de cooperare este în pregătire, urmând a fi semnat în curând.

 „Apreciez colaborarea valoroasă cu BERD în cadrul programelor de până acum. În special aș menționa sprijinul acordat autorităților locale și regionale în dezvoltarea proiectelor din sectorul de apă, precum și conturarea reformei ample din acest sector, pe care am inclus-o în PNRR. În continuare, cred că ar putea aduce o contribuție importantă, spre exemplu la dezvoltarea proiectelor ce vor fi prinsa în Fondul local sau în Fondul pentru Valul renovării. De asemenea, cred că ar putea avea un rol important în conturarea reformelor și pe alte domenii”, a spus ministrul Cristian Ghinea. 

 „Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare continuă să pună la dispoziţia României expertiza sa în absorbţia fondurilor europene. În cadrul întâlnirii am discutat modalităţi de colaborare în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, Invest EU, dar şi în cadrul politicii de coeziune aferente noului ciclu financiar 2021-2027. Am apreciat discuţiile deschise cu Ministrul Investiţiilor și Proiectelor Europene şi echipa sa şi dorim să continuăm în această manieră pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene şi implementarea reformelor cu impact regional”, a declarat vicepreşedintele Alain Pilloux.

În perioadele de programare din 2007 până în prezent, BERD a susținut cu cofinanțare de circa 5 miliarde euro dezvoltarea și implementarea de proiecte pe programele europene. Oficialii BERD au subliniat că sprijinul ar putea crește în perioada următoare.

La rândul său, ministrul Cristian Ghinea a subliniat ca prioritate găsirea unor formule care să îmbine finanțările private cu fondurile europene, precum și extinderea instrumentelor financiare pentru domeniul eficienței energetice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*