Perioada pentru înscrierile la măsura HoReCa se prelungește cu o săptămână

Camera de hotel. FOTO bottlein

Perioada de înscriere a firmelor în schema de ajutor HoReCa –  compensare  de 20% din diferența de cifră de afaceri între 2019 și 2020 va fi prelungită cu o săptămână, până la 26 iulie 2021.

Perioada de aplicare a fost deschisă în data de 29 iunie 2021. Era programată să se închidă în 20 iulie 2021, cu posibilitate de prelungire, conform procedurii. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a emis azi un ordin care extinde această perioadă pentru a permite cât mai multor firme cu cifre de afaceri certificate pe codurile CAEN eligibile să acceseze schema.

Ministerul a estimat numărul potențialilor beneficiari ai schemei la 30.000. Până astăzi, 19 iulie 2021, cu o zi înainte de expirarea termenului inițial de depunere a a dosarelor online, au aplicat 8000  de firme.

Valoarea totală a cererilor de ajutor atinge, la ora publicării comunicatului, aproximativ 2,5 miliarde de lei.

Schema este finanțată de Guvernul României, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu un credit de angajament de 2,5 miliarde de lei, creditul bugetar acordat schemei prin Legea Bugetului 2021 fiind de 1 miliard de lei.

Plățile pe această schemă de ajutor de stat sunt pro-rata. Plata ajutorului nu depinde de  ordinea înscrierii în platforma STS dedicată schemei, iar dacă bugetul total este depășit de suma totală solicitată de beneficiari, cota bugetată de 2,5 miliarde de lei va fi împărțită proporțional tuturor firmelor acceptate.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*