Nou cadru de colaborare cu Grupul Băncii Europene de Investiții pentru PNRR și programele 2021-2027

Ministrul Cristian Ghinea și vicepreședintele BEI, Christian Kettel-Thomsen. FOTO Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea s-a întâlnit cu o delegație a Grupului Băncii Europene de Investiții condusă de Christian Kettel-Thomsen, vicepreședinte.

Discuțiile au avut ca temă principală colaborarea cu Grupul BEI pentru programele aferente politicii de coeziune 2021-2027 si PNRR, iar Memorandumul de Înțelegere care definește cadrul colaborării este aproape de finalizare.

„Apreciem modul în care Grupul BEI s-a implicat în implementarea unor programe europene până în prezent, în special in sectoarele cheie ale economiei. Pentru mediul de afaceri, instrumentele financiare ca modalitate de finanțare vor avea tot mai multă greutate, o parte dintre acestea fiind propuse a se derula prin intermediul Grupului BEI. Am lucrat extrem de bine cu BEI pentru a contura instrumentele financiare incluse în PNRR și sunt foarte interesat să continuam aceste mecanisme și în Programele Operaționale, prin deschiderea către combinarea grantului clasic cu instrumentul financiar”, a spus ministrul Cristian Ghinea.

În cursul întâlnirii au fost discutate detalii despre necesitățile de finanțare ale României în contextul programelor care vor demara, inclusiv aspecte specifice pe sectoare, precum energie, transporturi, fiscalitate.

„Expertiza Grupului Băncii Europene de Investiții este gata să fie aplicată de România nu numai în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, dar și în cadrul Mecanismului de tranziție justă, al politicii de coeziune, Invest EU și al Fondului de Modernizare. Acest sprijin financiar considerabil din partea UE reprezintă o oportunitate fără precedent pentru România și ne angajăm să colaborăm cu guvernul pentru a realiza acest lucru. Am apreciat în mod deosebit deschiderea partenerilor români și așteptăm cu interes o cooperare extinsă, care să se bazeze pe rezultatele obținute în ultimele două perioade de programare”, a declarat vicepreședintele Christian Kettel-Thomsen.

La întâlnire au luat parte Teodora Preoteasa, Director general, Direcția programare și coordonare sistem, Svetlana Gomboș, Director General AM Programul Operațional Competitivitate (POC), George Carpusor, șef serviciu AM POC.

Din delegația Grupului BEI au făcut parte Lara Tassan Zanin, Reprezentantul Rezident al Grupului BEI în România, Manuel Duenas, Șef de Divizie, Sector Public, Departamentul Europa Centrală și Sud-Est, Anita Fuerstenberg-Lucius, Director, Departamentul Europa Centrală și Sud-Est.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*