Noi condiții pentru turiștii străini care vor să intre în România, în vigoare de la 1 iunie 2021

Cameră de hotel. FOTO davidlee770924
Cameră de hotel. FOTO davidlee770924

România va fi deschisă turiștilor străini începând de la 1 iunie. Guvernul a adoptat Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Prin intermediul actului normativ s-a creat cadrul legal pentru intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini şi apatrizi în scop turistic, de la 1 iunie.

„Pentru a putea primi turiști străini, puteam fie să adăugăm și turismul la listă, fie să scoatem lista cu totul. S-a mers pe a doua soluție. Astfel, turiștii străini vor putea veni cu respectarea condițiilor generale, în funcție de lista pe care se află țara”, a declarat Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Mai mult, au fost introduse noi excepții de la măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic astfel:

  • persoanele trecute prin boală şi aflate între a 14-a şi a 90-a zi de la data confirmării;
  • copiii cu vârstă mai mică sau egală cu trei ani fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  • copiii cu vârsta mai mare de 3 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  • persoanele care rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de trei zile şi prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2.

Amintim că pentru stabilirea persoanelor care sosesc în România, cu privire la măsura carantinei, țările/teritoriile sunt clasficate pe trei coduri, respectiv verde, galben și roșu, în funcție de rata de incidență cumulată. Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidența cumulată, conform Hotărârii nr. 33 din 27.05.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență poate fi consultată aici: https://bit.ly/3wT2kgj

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*