Noi capacități de stocare a gunoiului de grajd finalizate în beneficiul fermierilor brașoveni

Platforma de gunoi de grajd de la Bod. FOTO Ministerul Mediului

O nouă investiție finanțată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) prin Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN) a fost recepționată în comuna brașoveană Bod.

Fermierii au acum la dispoziție o platformă comunală cu o capacitate de 2.688 mc/an pentru colectarea și gestionarea gunoiului de grajd, în strictă conformitate cu reglementările naționale și europene în vigoare, privind prevenirea poluării apelor cu nitrați din surse agricole.

Valoarea totală a investiției se ridică la 1.990.226,18 lei, din care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a asigurat 96.95%, restul de cca. 3% fiind asigurat din contribuția locală, respectiv 60.836,75 lei. După finalizare, de gestionarea platformelor se va ocupa UAT-ul beneficiar, urmând să fie monitorizate de MMAP.

Gospodărirea gunoiului de grajd la nivel de comună s-a dovedit cea mai eficientă soluție pentru combaterea poluării cu nitrați, având în vedere faptul că în România există peste 3 milioane de ferme mici și gospodării de subzistență. Investițiile finanțate de MMAP oferă autorităților locale beneficiare, pe lângă platforma propriu-zisă, și un set de utilaje destinat colectării, manevrării, compostării și împrăștierii gunoiului de grajd: un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o mașină de împrăștiat compostul și o cisternă vidanjă. Astfel, UAT-urile sunt în măsură să implementeze un serviciu public pentru managementul dejecțiilor provenite de la animalele din gospodării și fermele mici.

Pe lângă beneficiile de mediu, fermierii și gospodarii care au încheiate contracte cu platforma comunală și fac dovada predării gunoiului de grajd sunt considerați, de APIA și AFIR, conformi din punctul de vedere a capacităților de stocare, fapt care îi scutește pe aceștia de investiții proprii în platforme individuale.

Fondurile sunt asigurate de Guvernul României, printr-un împrumut acordat de Banca Mondială.

Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 85 de comunități locale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*