Narada își propune să strângă 100.000 de susținători pentru alertele din sistemul de Educaţie

FOTO Fabrica de PR

În perioada 2-16 mai, timp de două săptămâni, Narada dă startul unei campanii prin care inițiatorii alertelor înscrise pe HartaEdu.ro pot să își mobilizeze susținătorii și să potențeze astfel la maximum șansa de a rezolva urgențele din educație. Iniţiativa desfăşurării acestei campanii a luat naştere în contextul actual în care educaţia se confruntă cu probleme urgente care nu pot fi amânate şi care au nevoie mai mult ca niciodată de susţinători şi de unirea forţelor mai multor părţi interesate.

Astfel, un susținător în plus aduce o șansă suplimentară de a câștiga fonduri  pentru soluționarea alertei înscrise. Școlile proactive, care reușesc să mobilizeze cel mai mare număr de susținători vor primi finanţare pentru alerte în valoare de 50.000 euro, bani strânşi de Narada, prin intermediul mediului de business.  Alocarea fondurilor pentru şcoli se regăseşte în regulamentul campaniei.

Un top al școlilor ce concurează pentru strângerea celor mai mulți susținători va fi publicat și actualizat în permanenţă pe întreaga perioadă a campaniei, pe pagina de Facebook a organizaţiei Narada, iar câștigătorii vor fi anunțați pe data de 19 mai 2022.

Lansată în toamna anului trecut, HartaEdu, platforma susţinută de partenerii strategici Mastercard, BRD Groupe Société Générale, Nuclearelectrica oferă posibilitatea oricărei persoane să înscrie urgențe din educație, fie că este vorba despre necesități ale elevilor, profesorilor sau școlilor. Cei care vor să ceară ajutor pentru rezolvarea unei situații privind educația pot intra pe pe HartaEdu.ro și adăuga alerta. Odată ajunse pe harta interactivă a educației, alertele intră în vizorul companiilor și persoanelor fizice, care pot ajuta la soluţionarea lor.

Din 2 mai, platforma găzduieşte o nouă funcționalitate, un buton pentru „Susținători”, pe care-l poate accesa orice persoană care dorește să sprijine rezolvarea unei situații critice din educația românească (ex.: lipsa device-urilor pentru elevi şi profesori, mobilier vechi, ferestre, acoperiş, podele deteriorate etc.). Un scurt mesaj de încurajare, un îndemn la solidaritate postat pe pagina unei alerte din platformă  înseamnă o șansă în plus de rezolvare cât mai rapidă a unei nevoi.

Noua funcționalitate a platformei reprezintă de fapt o ilustrare a misiunii  Narada, care a pariat dintotdeauna pe solidaritatea comunităților cu educația. Profesorii sau persoanele care înscriu alerte pe platformă, probabil că se întreabă de ce este nevoie de susţinători: un număr mare de susţinători contribuie la înţelegerea importanţei nevoii pentru şcoală, dar şi la solidaritatea comunităţii din jurul şcolii şi angajamentul acestora de a produce schimbare. Această acțiune reprezintă şi elementul care motivează  oamenii de business să investească într-un proiect susţinut, datorită nevoii de a vedea impact pentru banii investiţi. Motiv pentru care, cele mai susţinute proiecte au șanse să capteze cea mai mare atenție și, ulterior, investiție.

„HartaEdu a fost construită cu ideea puterii celor mulți în minte și acum avem și infrastructura care susține acest lucru. Dacă până acum mediul de business a fost cel care a finanțat peste 130 de alerte dintre cele peste 850 existente pe hartă, de astăzi lucrurile stau diferit, pentru că oricine poate susține o alertă pe hartaedu.ro. O acțiune atât de simplă, un mesaj de susținere, poate fi scris de astăzi în dreptul oricărei alerte de pe HartaEdu. Acest mesaj ajută un profesor sau o școală să își facă mai ușor auzite nevoile. Trăim timpuri în care e greu să pui educația pe primul loc când multe dintre nevoile de bază nu ajung să fie satisfăcute, dar când neglijăm educația, implicațiile pe termen lung sunt dintre cele mai grave. Așadar, îi invităm pe toți cei care vor să pună umărul la treabă, să intre pe HartaEdu.ro și să lase un mesaj de încurajare oricărei alerte de pe hartă.  Simplu spus, un mesaj de susținere postat – un pas înainte spre rezolvarea alertei acestora”, spune Adelina Panaite, Project Manager HartaEdu.ro.

Până în acest moment, pe Harta.Edu au fost înscrise peste 850 de alerte de la școlile din toată țara, solicitări de ajutor pentru cele mai diverse necesități – de la amenajări ale curții școlii, ale laboratoarelor, până la solicitări de tehnologie modernă ca suport pentru educația digitală și chiar cereri de ajutor pentru facilitarea transportului elevilor la școală. Din totalul alertelor, au fost rezolvate cu ajutorul mediului de business, persoanelor fizice și alte organizații de bine peste 130 de urgențe școlare, ce au impactat peste 13.000 de elevi.

Aceasta este o oportunitate care nu trebuie ratată de nicio instituție de învățământ care dorește să găsească o soluție rapidă pentru rezolvarea problemelor. Din acest punct de vedere e de dorit ca Inspectoratele Școlare Județene din țară să recomande tuturor școlilor de sub jurisdicția lor oportunitatea de finanțare oferită de Narada și să încurajeze profesorii să își aducă susținătorii pe HartaEdu.

Regulamentul campaniei de susținere a proiectelor înscrise pe HartaEdu se regăsește pe https://hartaedu.ro/regulament/  și poate fi accesat de orice persoană care dorește să contribuie la rezolvarea situațiilor urgente din învățământul românesc. Fie că este vorba despre profesori, directori de școli sau persoane din afara sistemului care doresc să ajute, acum e simplu să o facă. Un simplu mesaj de susținere adăugat pe HartaEdu este similar unei șanse de finanțare suplimentare. Transmiterea unui SMS în valoare de 2 euro la 8845 cu textul „ELEV” sau prin plata cu cardul pe site-ul organizației reprezintă alte modalități facile de susținere a proiectelor educative din România.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*