Ministrul Năsui a participat la dezbaterea „Piața de capital din România – Prezent și viitor”

Claudiu Năsui, ministrul Economiei. FOTO Ministerul Economiei

Ministrul economiei, Claudiu Năsui, a participat la dezbaterea „Piața de capital din România – Prezent și viitor”, organizată de parlamentarii USR PLUS.

Discuțiile au vizat provocările pieței de capital, Strategia Națională pentru Dezvoltarea Pieței de Capital și oportunitatea listării la Bursă a companiilor de stat. De asemenea, au fost analizate ce modificări legislative s-ar impune pentru îmbunătățirea funcționării pieței de capital.

„Avem foarte multe companii în subordinea Ministerului Economiei, multe nu sunt listabile, dar cred că trebuie să facem pași în direcția aceea. Iar în cazul puținelor companii listate, cred că trebuie să extindem puțin pachetul care este listat. Din păcate, suntem limitați de Legea 173/2020, a cărei modificare este încă blocată la Camera Deputaților.

Am văzut cu toții cum listarea UiPath la Bursa din New York a fost un prilej de mândrie națională. De ce nu ar fi un subiect de mândrie națională când listăm la noi acasă, la Bursa de Valori București? Faptul că o companie se listează nu înseamnă că o pierdem. Acționarii vor fi tot români, fondurile tot din România. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani în România, vedem că această structură de proprietate contează foarte mult și pentru managementul companiei.

Nu e suficient să dai indicatori de performanță și un mandat managerilor, trebuie să fie acolo și un interes activ pentru ca firma să meargă bine. Deci, soluția pentru companiile acestea este tocmai listarea, pentru că aduce un plus atât în ceea ce privește interesul activ în bunul mers al companiei, cât și transparența, pentru că piața de capital are reguli specifice, care fac ca managementul defectuos să fie mai greu”, a declarat ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei a subliniat, în context, că, pentru ca piața de capital să meargă bine, este necesar ca economia să meargă bine, să fie sănătoasă. Iar în acest sens sunt deosebit de importante reformele inițiate de USR PLUS, de debirocratizare, de reducere a poverii administrative și a poverii fiscale.

Evenimentul a fost organizat de deputatul Viorel Băltărețu și senatorii Silvia Dinică și Claudiu Mureșan. Au participat – alături de Claudiu Năsui, ministrul Economiei – Radu Hanga, președinte Bursa de Valori București, Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București, Dan Paul, președinte Asociația Brokerilor, Jan Pricop, director executiv Asociația Administratorilor de Fonduri, Horia Gustă, președinte Asociația Administratorilor de Fonduri, Daniela Șerban, președinte Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România, Radu Crăciun, președinte Asociația pentru Pensiile Administrate Private din România (APAPR), Andreea Pipernea, vicepreședinte APAPR, Mihai Bobocea, secretar general APAPR, Florin Andrei, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Valentin Ionescu, director Autoritatea de Supraveghere Financiară, Cristian Popa, membru CA Banca Națională a României.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*