Ministrul Claudiu Năsui, întâlnire cu UNPR: “Vreau să țin cât mai aproape mediul de afaceri și să avem o relație directă”

Ministrul Claudiu Năsui și conducerea UNPR. FOTO UNPR
Ministrul Claudiu Năsui și conducerea UNPR. FOTO UNPR

Ministrul Claudiu Năsui a primit la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului o delegație a Uniuninii Naționale a Patronatului Român (UNPR) formată din: Lucian Ioan – președinte UNPR, Ovidiu Vladu – vicepreședinte UNPR, Sorin Andrei – vicepreședinte UNPR și Tudor Rădăcineau – director executiv UNPR.

Temele discutate au fost: restructurarea Consiliului de Export al României, sprijinirea firmelor de export românești, măsura 0 taxe pe salariul minim pe economie, debirocratizarea și reforma companiilor de stat, posibilitățile concrete de informare a reprezentanților mediilor de afaceri și ai corpurilor profesionale din România cu privire la inițiativele și acțiunile Ministerului, folosind platformele de comunicare ale UNPR.

Vicepreședintele UNPR, Sorin Andrei, a mai lansat propunerea unui instrument novator pentru stimularea investițiilor, și anume extinderea obiectului garanțiilor acordate de către FNGCIMM cu garanții pentru credite acordate IMM-urilor în vederea extinderii afacerilor în Republica Moldova.

Un asemenea instrument ar conduce la o creștere substanțială a capacității capitalului românesc de a activa în domenii economice cu potențial în vederea mai bunei integrări a piețelor din cele două țări.

De asemenea, pe baza de reciprocitate cu instituția similară din Republica Moldova garantarea investițiilor IMM-urilor moldovenești în România poate aduce avantaje certe pentru creșterea accesibilității IMM-urilor moldovenești pe piața unică europeană.

Ovidiu Vladu, vicepreședintele UNPR și președinte al Comisiei IT al UNPR, a înaintat câteva propuneri pentru debirocratizarea instituțiilor.

Președintele UNPR, Ioan Lucian, l-a invitat pe Claudiu Năsui, să participe la Conferința de afaceri România – Republica Moldova – ”destinație pentru investițiile românești,” ce va avea loc în 27 mai 2021.

”Modul în care ați considerat că Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului trebuie să funcționeze pentru a se crea premizele unui climat prietenos în economia românească pentru antreprenori, ne încurajează să credem că, în sfârșit, Ministerul este condus de o persoană dedicată colaborării dintre mediul de afaceri și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului”, a precizat Ioan Lucian.

Discuțiile pragmatice și concrete despre cum ar trebui să funcționeze relațiile dintre Minister și reprezentanții mediului de afaceri și a corpurilor profesionale au dovedit că, atât ministrul Claudiu Năsui, cât și reprezentanții UNPR sunt hotărâți să facă tot ce este posibil pentru ca între minister si mediul de afaceri să se construiască punți de colaborare trainice și productive.

”Vreau să țin cât mai aproape mediul de afaceri și să avem o relație directă. Dorința mea, pe durata mandatului la Ministerul Economiei,
Antreprenoriatului și Turismului este de a promova măsuri și reforme care să susțină economia reală. Am ca scop, așa cum știți, debirocratizarea și am avut mai multe inițiative în acest sens, pe care doresc să le continui din postura de ministru. Aici vă solicit ajutorul și aștept idei și propuneri și vă asigur că aveți susținerea mea”, a conchis ministrul Claudiu Năsui. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*