Ministrul Barna Tánczos a participat la Consiliul Informal de Mediu al Uniunii Europene

Ministrul Barna Tánczos a participat la Consiliul Informal de Mediu al Uniunii Europene. FOTO Ministerul Mediului

Delegația României, condusă de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a participat astăzi la Consiliul Informal de Mediu. Evenimentul are loc la Ljubljana, în perioada 20-21 iulie 2021 și este organizat sub egida Președinției Sloveniei a Consiliului Uniunii Europene. Alături de miniștrii mediului și climei din UE, au fost invitați să participe și reprezentanți ai Parlamentului European (Comisia ENVI), ai Comisiei Europene (vice-președintele executiv, Frans Timmermans și comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius), precum și ai altor organizații și instituții europene.

Pe agenda primei zile a reuniunii se află subiecte importante precum: prioritățile în domeniul climei pentru 2030, prezentarea pachetului ”Fit for 55” și aspecte referitoare la schimbările climatice în context internațional – pregătirea pentru COP 26.

Legat de planul Uniunii Europene de combatere a schimbărilor climatice, denumit „Fit for 55”, care are ca obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% faţă de anul 1990, ministrul Barna Tánczos a punctat:

”Avem în față, cu siguranță, cel mai ambițios set de măsuri propus vreodată în Uniunea Europeană, în ceea ce privește lupta împotriva schimbărilor climatice. Așa cum și-a asumat, România susține țintele stabilite prin Pactul Ecologic European și ne dorim să contribuim activ la îndeplinirea acestor ținte. Iar pentru a atinge acest deziderat, vom avea nevoie de sprijinul, încrederea și implicarea cetățenilor noștri, a societății civile, a industriei și a sectorului financiar pentru ca acest pachet să atingă nivelul nostru de ambiție, protejând în același timp bunăstarea cetățenilor și a economiei noastre. Trebuie să ne asigurăm că principiul echitabilității este respectat și că nu vor exista cetățeni europeni care să resimtă implementarea acestor măsuri mai mult decât alții. Pentru România va fi o negociere foarte importantă, iar fondul social și fondul de modernizare vor trebui să ofere soluții de compensare și de reducere a impactului din punct de vedere economic și social al acestor măsuri complexe prevăzute de Fit for 55.

De asemenea, evaluăm complexitatea și impactul măsurilor propuse pentru sectoarele transportului rutier, construcțiilor, mobilitate, care pot avea un impact larg, la nivel economic. Rolul sistemului de comercializare a emisiilor este unul extrem de important în procesul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În acest sens, acesta este unul dintre elementele pe care avem nevoie să ne concentrăm și să avansăm cel mai mult”.

În intervenția sa pe tema schimbărilor climatice și pregătirea pentru COP26, ministrul  Barna Tánczos a precizat:

„UE are un istoric demonstrat în calitate de lider în domeniul climei și vom face tot posibilul pentru a susține acest rol, atât în ceea ce privește continuarea dialogului cu partenerii noștri, cât și implicarea deplină în organizarea COP 26, pentru a ne asigura că maximizăm progresul și minimizăm întârzierea. În ceea ce privește termenele comune, credem, de asemenea, că există loc pentru un acord constructiv, în limitele Legii privind clima”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*