Ministerul Sănătății a semnat contractul subsecvent cu firma producătoare pentru livrarea a 10.000 de doze de anticorpi monoclonali, în baza acordului- cadru SANTE/2020/C3/091 încheiat între Comisia Europeană și firma producătoare.
Medicamentele, care vor sosi săptămâna viitoare, vor fi distribuite imediat unităților sanitare pentru a fi administrate pacienților cu Covid-19 în primele zile de la debutul simptomatologiei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
One United Properties (BVB: ONE), unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, înregistrează o cifră de afaceri record de 434 milioane de lei în primele șase […]
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Marele Ducat al Luxemburgului că autoritățile au emis cod roșu de zăpadă și de polei pe întreg teritoriul acestui stat, […]
IRI Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România, anunță o creștere a interesului românilor față de sărbătorile de iarnă. De asemenea, decembrie fiind luna ”cadourilor”, IRI a pregătit multe oferte speciale de Crăciun […]
Be the first to comment