Ministerul Sănătății a transmis deschiderile de credite bugetare în sumă de 24 851 000 lei pentru achitarea salariilor restante din luna august pentru personalul din centrele de vaccinare
Ministerul Sănătății a transmis astăzi, 17 septembrie 2021, deschiderile de credite bugetare în sumă de 24 851 000 lei în vederea achitării salariilor restante din luna august 2021 pentru personalul medical din centrele de vaccinare, după ce, în această săptămână, au fost plătite și sumele pentru lunile mai – iulie a. c.
“Cu aceste fonduri ajungem la zi cu plata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare, așa cum am promis”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Proiecte de investiții ce totalizează peste 500 de milioane de euro sunt în pregătire pentru a fi depuse de echipa REI Grup pe schema ConstructPLUS, instrumentată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) și dedicată […]
CNAIR a anunțat În perioada 01.08.2023 – 04.08.2023 se va desfasura un transport cu depasiri pe traseul: Sibiu – A1 – Holdea – Nădlac 2 PTF (jud. Arad). Vehiculul transportă un agregat. Lățimea maximă a vehiculului este […]
Guvernul României și Fondul European de Investiții au semnat joi contractul de finanțare pentru implementarea instrumentelor financiare de investiții de capital (equity) finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență (”PNRR”). Contractul prevede înființarea Fondului […]
Be the first to comment