Ministerul Finanțelor a aprobat suplimentarea cu 1,058 miliarde de lei a limitei de cheltuieli a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, pentru plățile care trebuie efectuate în luna septembrie 2026. Cea mai mare parte a banilor va merge către achitarea sumelor aferente compensării consumului de energie electrică și gaze naturale.
Din suma suplimentară, 1,03 miliarde de lei este destinată Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, pentru plata integrală a sumelor aferente mecanismului de compensare. Ministerul Finanțelor arată că alocarea trebuie să permită continuarea decontărilor către furnizorii de energie și să reducă întârzierile acumulate.
Alexandru Nazare: Obligațiile neachitate ale statului afectează economia
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că ritmul decontărilor către furnizorii de energie a fost insuficient și avertizează că întârzierile statului au efecte directe asupra lichidității companiilor.
„Decontările către furnizorii de energie nu s-au realizat în ritmul necesar, iar acumularea acestor obligații a devenit una dintre problemele pe care statul trebuie să le corecteze. Ministerul Finanțelor nu gestionează direct aceste decontări, însă prin modificările legislative pe care le-am susținut în acest an și prin asigurarea resurselor bugetare necesare creăm condițiile pentru accelerarea plăților și recuperarea întârzierilor acumulate. Aceste întârzieri nu rămân fără efecte în economie. Ele pun presiune pe lichiditatea companiilor, le afectează capacitatea de finanțare și de investiții și, atunci când se acumulează, ajung să frâneze activitatea economică. Nu putem cere mediului privat să susțină creșterea, în timp ce statul îi blochează lichiditatea prin propriile obligații neachitate la timp”, a declarat Alexandru Nazare.
Limita de cheltuieli pentru septembrie a fost actualizată în contextul în care legislația în vigoare prevede creșterea de la 40% la 60% a procentului sumelor decontate furnizorilor la depunerea cererilor, precum și achitarea diferenței de 20% pentru solicitările pentru care fusese plătit anterior 40% din valoarea cerută.
Aproape 29 de milioane de lei pentru drepturile persoanelor cu dizabilități
Suplimentarea aprobată cuprinde și 28,964 milioane de lei pentru Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Fondurile sunt destinate plății unor drepturi privind transportul interurban acordate persoanelor cu handicap grav sau accentuat și evitării acumulării de penalități.
În acest context, ministrul Finanțelor a susținut că introducerea unor noi scheme de sprijin trebuie corelată mai atent cu resursele pe care statul le poate asigura în mod predictibil.
„Statul trebuie să fie mult mai atent atunci când își asumă noi scheme și noi cheltuieli. Nu mai putem construi mecanisme pe care nu ni le permitem sau pe care nu le putem finanța predictibil. Trebuie să lăsăm cât mai multă lichiditate în economie, acolo unde poate finanța investiții, locuri de muncă și dezvoltare, și să reducem presiunea pe care statul o pune asupra resurselor disponibile pentru sectorul privat. Pe măsură ce consolidarea fiscală își produce efectele, iar costurile de finanțare se reduc, economia va avea condiții mai bune pentru a reveni la un ritm sănătos de creștere. Rolul nostru este să reconstruim această încredere: un stat care își plătește obligațiile, nu promite mai mult decât poate finanța și creează spațiu pentru ca economia privată să crească”, a subliniat Alexandru Nazare.
Ministerul Finanțelor precizează că va continua să urmărească execuția bugetară și finanțarea obligațiilor prioritare ale statului, în limita resurselor și a legislației în vigoare, cu obiectivul menținerii disciplinei necesare pentru atingerea țintelor fiscal-bugetare. Site-urile Ministerului Finanțelor și ANAF publică în continuare date și documente bugetare actualizate pentru 2026.

Be the first to comment