Ministerul Finanțelor lansează luni, 6 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație

Ministerul Finanțelor. FOTO Ministerul Finanțelor

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 6 – 21 iunie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București.
Titlurile de stat în lei au scadențe de 1 an și 3 ani cu dobânzi anuale de 7,2% și respectiv 7,8%, iar cele în euro au scadențe de 1 an și 2 ani și dobândă anuală de 1,40%, respectiv 2,30%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

“Ministerul Finanțelor revine cu o nouă emisiune în cadrul Programului FIDELIS destinată investitorilor persoane fizice. În contextul economic actual, venim în întâmpinarea investitorilor prin oferirea unor dobânzi atractive, prin instrumente de economisire sigure și avem convingerea că împreună cu partenerii nostri putem asigura succesul unei noi emisiuni de titluri de stat pe piața de capital.” a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Titlurile de stat destinate populației sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacționate pe piața secundarã interbancarã. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de cãtre bãncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.
Deținătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitãțile neridicate la scadențã, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*