Măsura 1 – microgranturi va fi relansată pe 25 octombrie 2021. Preînscrierea în aplicație începe din 18 octombrie

Bani pentru finanțări. FOTO martaposemuckel
Euro. FOTO martaposemuckel

Ministerul Econonomiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) informează că Măsura 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin ordonanța de urgență nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările și modificările ulterioare, va fi relansată în data de 25 octombrie 2021, ora 10:00. Din data de 18 octombrie 2021, va începe etapa de preînscriere pe platforma https://granturi.imm.gov.ro/auth/login.

Procedura de implementare a Măsurii 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”, care reprezintă ghidul aplicantului, se află în prezent la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), pentru obținerea avizului final premergător aprobării și publicării în Monitorul Oficial al României. Aceasta a fost concepută conform prevederilor legislative în vigoare, respectiv OUG 130/2020 completată și modificată ulterior, precum și în baza propunerilor și sugestiilor transmise de mediul de afaceri în perioada în care a fost pusă în dezbatere publică.

După obținerea avizului de la MIPE, MEAT va transmite procedura spre publicare în Monitorul Oficial. În același timp, până la data de 18 octombrie 2021 aplicația creată de STS va fi testată,  astfel încât să răspundă tuturor cerințelor în momentul lansării.

Din data de 18 octombrie 2021, aplicația va permite crearea profilului, user-ului și parolei, pentru noile categorii de beneficiari. Aceștia vor înregistra cu semnătură electronica atât datele reprezentantului legal/împuternicit, cât și datele firmei înființate în anul 2019/II/IF/profesii liberale. Se vor putea înregistra și ceilalți aplicanți elibili care nu aveau cont pe platforma electronică.

Relansarea Măsurii 1 va avea loc pe data de 25 octombrie 2021, începând cu ora 10.00, timp de 30 zile calendaristice de la demararea înscrierii, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*