Mai multe spitale din România primesc roboți de dezinfecție din partea Comisiei Europene

Spital. FOTO Pixabay.com

Spitale din București, Constanța și Oradea vor beneficia de capacitatea acestor roboți de a dezinfecta o cameră de spital de mărime standard într-un timp foarte scurt, de aproximativ 15 minute, prin utilizarea luminii ultraviolete, precum și de faptul că o singură încărcare a unei unități permite dezinfectarea a peste 18 camere. Robotul cu nr. 100, din cei 200 achiziționați de Comisia Europeană, este utilizat pentru dezinfecție la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București. Alte 6 unități urmează să fie livrate în România, în zilele următoare.

Roboții de dezinfecție au ajuns sau vor ajunge în curând în 22 de alte state membre UE, în urma interesului manifestat de acestea.

Obiectivul este de a asigura un mediu steril în spitale fără a expune personalul la riscuri nenecesare. Deoarece este vorba de un proces fizic și nu unul ce folosește dezinfectanți chimici, acesta este mult mai sigur pentru personalul spitalicesc, având în vedere că acesta nu mai trebuie astfel să mânuiască, transporte sau să depoziteze produse chimice toxice, periculoase sau corozive. Personalul de curățenie poate opera robotul de la distanță, prin intermediul unei aplicații mobile, iar operațiunea poate fi inițiată din exteriorul camerei ce urmează a fi dezinfectată, astfel încât nici un lucrător din domeniul sanitar nu este prezent în timpul procesului.

Furnizați de compania daneză UVD Robots, care a câștigat o procedură de achiziții publice în regim de urgență, roboții fac parte din efortul Comisiei Europene de a pune la dispoziția statelor membre echipamente utile și necesare în gestionarea pandemiei. 12 milioane de euro sunt disponibile, în total, prin intermediul Instrumentului de sprijin de urgență, pentru achiziționarea a peste 200 de roboți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*