Podul suspendat peste Dunăre, dintre Tulcea și Brăila. FOTO Captură video
Navele care circulă pe Dunăre între Brăila și Galați vor fi nevoite să staționeze în timpul săptămânii, anunță CNAIR.
Astfel, în perioada 31 mai – 19 iunie 2021, de luni până sâmbătă, în intervalele orare 08:00 – 11:00 si 13:00-16:00, e interzisă navigația pe Dunăre în zona lucrărilor Podului suspendat de la Brăila pentru toate navele, convoaiele și ambarcațiunile de orice tip.
Aceste restricții de navigație pe Dunăre, instituite prin avizul emis de Aministrația Fluvială a Dunării de Jos RA Galați, sunt necesare pentru demararea lucrărilor de ridicare și montare a cablurilor pasarelelor provizorii pe deschiderea principală.
Zonele de ancoraj pentru navigația în amonte și aval sunt cele stabilite prin Avizul către navigatori nr.33 din 25 noiembrie 2020, emis de Căpitănia Zonală Galați.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
CNAIR a inițiat consultarea publică privind traseul autostrăzii Ploiești –Brașov. Toți cei interesați sunt invitati să completeze un formular și să consulte documentația aferentă acestui proiect ce se regăsește la link-ul https://cloud.andnet.ro/index.php/s/XBkH9dJBQ8qtbCd, pe site-ul dedicat […]
Porțile celei de-a șasea ediții UNTOLD abia s-au închis, însă magia festivalului se resimte în oraș. Din cei peste 265.000 de participanți, cât au fost în acest an în toate cele 4 zile, unii dintre […]
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) s-a autosesizat în cazul suspendării temporare a activității agenției de turism organizatoare Mouzenidis Travel Greece, care, prin întreruperea prestării serviciilor în perioada 18 iunie-31 iulie 2021, a păgubit 1.303 […]
Be the first to comment