Investiții în modernizarea secțiilor Spitalului Județean Botoșani

Spitalul Județean Botoșani. FOTO Consiliul Județean Botoșani

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici și managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” au inspectat lucrările de investiții și reabilitare a secțiilor infecțioase adulți și pediatrie.

„Consiliul Județean a pus la dispoziția Spitalului fondurile necesare pentru reabilitarea instalațiilor de oxigen și a celor electrice din cadrul celor două corpuri de clădire ale Secției de Infecțioase. Lucrările pe secția destinată adulților au fost finalizate și s-a făcut igienizarea necesară, astfel încât s-au putut relua internările pe această secție.

Acum, saloanele pot asigura două surse de oxigen pentru pacienții grav, iar cadrele medicale pot oferi servicii la cele mai înalte standarde și în condiții de maximă siguranță. S-au demarat lucrările de reabilitare a instalațiilor electrice și de oxigen din secția rezervată copiilor și, potrivit contractelor, acestea vor trebui finalizate până la finele lunii octombrie. Avem promisiunea constructorului că va termina lucrarea înainte de termen, astfel încât și această secție să fie cât mai repede disponibilă”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Reprezentanții Spitalului și cei ai Consiliului Județean lucrează la un proiect prin care sumele cheltuite în cadrul acestei modernizări, aproximativ 1,6 milioane de lei, să fie recuperate din fondurile europene destinate luptei împotriva pandemiei de Covid.

Managerul Spitalului Județean, Doina Caba, a precizat că lucrările de la Secția de Infecțioase nu sunt singulare și că, pe lângă proiectele cu finanțare europeană ce vizează Unitatea de Primiri Urgență și cele două ambulatoare, Pediatrie și Obstetrică-Ginecologie, în această vară s-au investit bani în ridicarea standardelor de calitate pe secțiile Chirurgie Generală, Medicală II și Oncologie.

„Folosim toate oportunitățile pe care le avem pentru a moderniza secțiile Spitalului Județean și pentru a oferi cele mai bune servicii medicale posibile botoșănenilor. Am convingere că suntem pe drumul cel bun și eforturile noastre și ale Consiliului Județean încep să dea roade”, a spus Doina Caba.

Consiliul Județean pregătește noi proiecte, căutând totodată sursele de finanțare pentru investițiile atât de necesare dezvoltării infrastructurii sanitare a întregului județ.

„Avem o viziune de dezvoltare pe termen mediu și lung, care presupune atât atragerea de tineri medici specialiști, cât și investiții în baza materială. Niciun efort nu este prea mare atunci când vorbim de sănătate, pentru că punem botoșănenii pe primul loc”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*