Interes crescut pentru concursul internațional de soluții ce vizează proiectarea Spitalului Pediatric Monobloc de la Cluj

Investiții în sănătate. FOTO sasint
Investiții în sănătate. FOTO sasint

Proiectul Consiliului Județean Cluj de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc avansează în ritm susținut. Recent s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor în cadrul concursului internațional de soluții pentru proiectarea primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei.

Competiția arhitecturală a trezit interesul a numeroși experți și specialiști în domeniu, fiind depuse nu mai puțin de 28 de oferte de proiectare a Spitalului Pediatric Monobloc. În perioada următoare, juriul internațional format din reputați arhitecți și experți români și străini va evalua toate propunerile primite, iar vineri, 18 iunie a.c., va fi anunțat numele câștigătorului contractului de proiectare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Suntem foarte aproape de finalizarea unei etape extrem de importante pentru proiectul de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc, un obiectiv medical ultramodern de o importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie. Am convingerea că membrii juriului vor analiza în detaliu fiecare ofertă în parte iar profesionalismul și expertiza acestora își vor spune cuvântul în alegerea celei mai bune soluții care să răspundă pe deplin exigențelor din domeniu și necesităților micilor pacienți”.

Scopul competiției internaționale a fost acela de a identifica cea mai bună idee de construire a Spitalului Pediatric Monobloc, în vederea creării unui centru de servicii medicale și de cercetare în domeniul pediatriei, cu un design specializat și o adresabilitate regională. Edificiul medical ultramodern va fi construit pe un teren de cca. 17 hectare și va prelua toate secțiile actualului Spital de Copii, cele care în prezent își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite din Cluj-Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*