Începe digitalizarea marilor servicii publice. Marcel Boloș: „Comisia Europeană a aprobat programul care va aduce oficial transferul în piaţă a rezultatelor cercetării”

Marcel Boloș. FOTO MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCIDIF), aferent perioadei de programare 2021–2027.

Programul urmărește creșterea locurilor de muncă pentru cercetare, crearea unui mediu atractiv pentru tinerii cercetători, creșterea abilităților acestora pentru transferul de cunoștințe dobândite către piață și, totodată, transferul tehnologic. Mediul de afaceri va fi sprijinit pentru introducerea inovării și pentru formarea personalului. Intervențiile vor stimula organizațiile de cercetare și întreprinderile pentru o mai bună poziționare pe lanțul valoric al inovării, fiind create astfel premisele unui ecosistem în care este facilitată corelarea în termeni reali între nevoie și oferta, cu utilizarea infrastructurilor existente.

De asemenea, se urmărește digitalizarea extinsă a tuturor interacțiunilor administrative cu cetățenii, persoanele juridice pentru instaurarea unei e‑guvernări depline și de care vor beneficia cetățenii indiferent de tipul de serviciu public pe care îl accesează, indiferent de rezidență sau tipul de instituție sau autoritate publică cu care interacționează.

 „A venit momentul în care putem spune oficial că începe era transferului în piaţă a rezultatelor cercetării. Odată cu aprobarea PCIDIF vom face un pas important spre consolidarea poziţiei competiţionale a economiei româneşti în context european şi, pe de altă parte, ne vom orienta resursele spre proiecte de interes strategice pentru România. Vorbim despre investiții pentru soluții în vederea obţinerea hidrogenului, producția de semiconductori, tehnologiile viitorului (nanotehnologii, microelectronică, fotonică, materiale și tehnologii de fabricație avansate) și investiții pentru dezvoltarea unui Hub de Inteligență Artificială. Avem o alocare și pentru materializarea proiectului ALFRED (Advanced Lead Fast Reactor Demonstrator), proiect care are ca obiectiv construirea, până în 2030, a unui demonstrator european de reactor cu plumb. Proiectul, care presupune utilizarea tehnologiilor avansate cu emisii scăzute de dioxid de carbon. De asemenea, vom putea vorbi cu adevărat de digitalizarea marilor servicii publice. Toate aceste proiecte sunt gândite pentru a ne alinia la trendurile internaționale, vor fi treceri treptate la sectoare cu valoare adăugată mare, care vor aduce cu adevărat dezvoltare pe termen lung”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

PCIDIF beneficiază de o alocare totală de  2.201.488.236 euro și va răspunde nevoilor de investiții în vederea creșterii competitivității RO prin dezvoltarea ecosistemului de cercetare, dezvoltare și inovare și a celui entreprenorial, inclusiv prin transformarea digitală a IMM-rilor, precum și prin dezvoltarea serviciilor publice digitale pentru cetățeni și mediul de afaceri.

Prin PCIDIF sprijinul financiar este direcționat către nevoile de dezvoltare din următoarele domenii: cercetare, dezvoltare și inovare în domeniile de specializare inteligentă identificate la nivel național prin mecanismul de descoperire antreprenorială în contextul Strategiei Naționale de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă (1.179.153.791 euro), mediu de afaceri, respectiv IMM-uri, inclusiv pentru digitalizare prin Centrele de Inovare Digitală (275.162.680 euro) și digitalizare în beneficiul cetățenilor și mediului de afaceri (747.171.765 euro).

Ce aduce Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare

Prin investițiile programului se au în vedere următoarele rezultate majore:

–         635 întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) care introduc inovații în materie de produse sau procese;

–         198 locuri de muncă create în domeniul cercetării în entitățile care beneficiază de sprijin;

–         1912 angajați din IMM-uri care finalizează programe de formare a competențelor pentru specializare inteligentă, pentru tranziție industrială și antreprenoriat;

–         1744 angajați din organizații de cercetare care finalizează programe de formare a competențelor pentru specializare inteligentă, pentru tranziție industrială și antreprenoriat;

–         615 întreprinderi cu cifra de afaceri crescută;

–         2.973.623 utilizatori de servicii, produse și procese digitale publice noi și optimizate;

–         3.992  utilizatori de noi produse, servicii și aplicații digitale dezvoltate de întreprinderi;

–         624 întreprinderi care ating un nivel ridicat de intensitate digitală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*