Guvernul a flexibilizat și simplificat exercitarea profesiei de bonă

Copii. FOTO LuidmilaKot

Guvernul a aprobat modificarea și completarea Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă, în vederea accesului mai facil al familiilor la servicii de îngrijire şi supraveghere a copilului pe timp de zi, inclusiv la accesarea ajutorului financiar acordat familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 35/2020.

Măsură adoptată astăzi este prevăzută în Programul de Guvernare 2021-2024.

Documentul reglementează ca serviciile acordate de bonă să nu mai fie supuse controlului inspecției sociale, totodată nemaifiind aplicabile prevederile Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității serviciilor sociale.

Prin actul normativ adoptat se prevede ca exercitarea profesiei de bonă să se poată realiza și printr-un contract individual de muncă încheiat de bonă cu părintele sau reprezentantul legal al copilului, pe lângă modalitățile existente până la această dată (contract de muncă încheiat de bonă cu o persoană juridică sau desfășurarea activității bonei ca persoană fizică autorizată).

O altă modificare stabilește obligația angajatorului care a încadrat o bonă cu contract individual de muncă de a-i întocmi un dosar personal pe care să îl prezinte la solicitarea inspectorilor de muncă, fiind prevăzute și sancțiunile pentru neîntocmirea acestui dosar.

De asemenea, documentul oferă posibilitatea ca persoanele care au calificare de baby-sitter să poată desfășura, în aceleași condiții, profesia de bonă. Măsura urmărește creșterea accesului familiilor la servicii de îngrijire și supraveghere a copilului pe timpul zilei.

Totodată, potrivit actului normativ, contractele de prestări de servicii încheiate pentru prestarea activității de bonă și baby-sitter care, în prezent, sunt în desfăşurare, se derulează în baza prevederilor în baza cărora au fost încheiate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*