Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, proiectul de lege privind reorganizarea Inspectoratului de Stat în Construcții

Ministrul Cseke Attila, în vizită pe șantier. FOTO MDLPA

Inspectoratul de Stat în Construcții se reorganizează.

Se va desființa nivelul regional al ISC, vor fi desființate 20 de posturi de conducere, se va eficientiza munca și se va face o economie de peste 3 milioane de lei pe an – a declarat, după ședința de Guvern, ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

După cum este cunoscut, Ministerul Dezvoltării a anunțat, în februarie, intenția de a desființa nivelul regional al ISC, instituție aflată în subordinea ministerului. În prezent, ISC are atât aparat central, cât și inspectorate regionale și județene, fiind singura instituție cu trei niveluri din subordinea ministerului.

”Multe dintre sarcinile inspectorilor regionali sunt aceleași cu cele ale inspectorilor județeni, fapt care a condus la întârzierea soluționării unor sarcini, la sincope și scăderea operativității. Ținta este eficientizarea muncii și a costurilor. Vom păstra, pe lângă organismul central, nivelul cel mai apropiat de cetățean, cel județean. Nivelul regional va fi desființat”, a spus ministrul Cseke Attila.

Ministrul a adăugat: există unitate regională a ISC, în care există inspector șef regional și șef serviciu de coordonare a activității de control, fără inspectori și fără posibilitatea de a îndeplini sarcinile de bază ale instituției. De asemenea, din analiza activității instituției, rezultă că, în regiunea Sud-Vest, un inspector județean din județul Olt a efectuat, în medie pe anul 2020, 89 de controale, în timp ce un inspector regional a efectuat doar 19,5 controale – a arătat ministrul, care a adăugat că situația este valabilă și pentru celelalte inspectorate regionale.

La nivelul inspectoratelor regionale în construcții, sunt propuse spre desființare toate cele 160 de posturi. Parlamentul urmează să dezbată, în procedură de urgență, propunerea legislativă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*