Funcționarii publici, școliți pe bani europeni, pe teme de transparență, competență și prelucrarea datelor cu caracter personal

Înțelegere comercială. FOTO ccfb
Înțelegere comercială. FOTO ccfb

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va forma, prin intermediul a 3 proiecte cu finanțare externă, în perioada 2021–2022, 9.350 de reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale:

  • 7.450 de persoane vor fi instruite prin proiectul „Transparență și competență în sectorul public”, cod proiect 870 (cofinanţat din FSE prin POCA);
  • 1.200 de persoane – prin proiectul „Instruire orizontală în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal pentru beneficiarii FESI”, cod proiect 1.1.114 (cofinanţat din FEDR prin POAT 2014-2020);
  • 700 de persoane – prin proiectul „Instruire în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal pentru structurile din cadrul sistemului de coordonare, gestionare și control al FESI în România”, cod proiect 3.1.107 (cofinanţat din FEDR prin POAT 2014-2020).

Principalele domenii de formare sunt: digitalizare/utilizare a  sistemelor informatice, managementul resurse umane şi al carierei, prelucrarea datelor cu caracter personal, derularea concursului național. Se vor derula şi sesiuni de formare pentru dobândirea competențelor de formator(COR 242401) și pentru dobândirea competențelor specifice de evaluator de competențe  (COR 242405).

“ANFP şi-a propus să fie un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte atragerea de bani europeni. Avem în implementare, în prezent, 8 proiecte finanţate din diverse surse şi alte câteva propuneri înaintate spre a fi incluse în Planul National de Relansare şi Rezilienţă (PNRR). Toate activităţile proiectelor sunt gândite să susţină planul nostru de reformă. Orice proces de reformă are nevoie de suportul factorilor de decizie, dar mai ales de al acelora care implementează măsurile şi pun în aplicare strategiile. Dacă oamenii care constituie sistemul ştiu ce au de făcut, eforturile de modernizare vor genera rezultate vizibile în scurt timp”, a declarat Preşedintele ANFP, Liviu Mălureanu.

În afara activităţilor de formare, ANFP va mai organiza, prin intermediul proiectului “Dezvoltarea unui sistem de management unitar al resurselor umane din administrația publică”, 12 ateliere de lucru, în format online. Webinariile vor facilita promovarea şi dezbaterea măsurilor de reformă (modelul cadru de competențe, conceptul pentru concursul național pe model UE, managementul performanței etc).

La nivel intern, pentru a perfecţiona cunoştinţele propriilor angajaţi, Agenţia implementează proiectul Consolidarea capacității administrative a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici”, cod proiect 20 RO 04, finanțat de Comisia Europeană. Proiectul oferă sesiuni de învățare a diverselor instrumente sau proceduri de lucru.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*