Viața Luciei Matasă, din Piatra Neamț, este strâns legată de fabrica de tricotaje „Ausburg”, afacerea ei, a fetelor și a nepoatelor, care îi duc mai departe pasiunea pentru excelență în domeniul fibrelor textile. De peste 30 de ani, doamna Matasă trage tare, caută idei, aleargă după contracte, muncește alături de cei 300 de angajați și livrează, mai ales în străinătate, produse, ediție limitată, „made in România”.
Cu o ospitalitate caldă, managera fabricii Ausburg, din Piatra Neamț, a deschis ușa echipei BizPLUS, prezentând, cu harul unui povestitor adevărat, povestea succesului care a dus-o in paginile revistei Vogue, în garderoba prințesei Kate, la marile case de modă, sau i-a legat numele de mult premiatul, in 2025, film „The Brutalist”, cu Adrian Brody in rol principal.
Luciei Matasă i-au trebuit zeci de ani pentru a-și transforma numele in renume. Inginera textilistă, care a avut marele noroc să lucreze, la Săvinești, încă dinainte de 1989, într-o fabrică româno-italiană, și care în anii democrației și-a dezvoltat afacerea de succes, „Ausburg, putea deja să se retragă și să se relaxeze în orice destinație exotică din lumea asta.
Nu o rabdă sufletul. Muncește acum la fel ca și în urmă cu 30 de ani, poate și mai mult. Ne arată una din ultimele ei creații, un pulover gri, recreat după cel purtat de Adrian Brody in filmul „The Brutalist”. Pe care doamna Matasă nu l-a văzut incă, că nu are timp, dar a produs 300 de pulovere la fel, ediție limitată, care costă 560 de lire sterline. Bucata.
Puloverele au fost comandate de Ilana Blumberg, o creatoare cunoscută, un nume respectat în lumea internațională a tricotajelor, pe care Lucia Matasă a cunoscut-o, in ianuarie 2024, la „Pitti Filati”, salonul internațional al fibrelor textile, de la Florența. A abordat-o direct, fascinată de modelul beretei tricotate pe care o purta Ilana. Nu pentru că ar fi știut cine este.
În august 2025, Ilana Blumberg a ajuns la Piatra Neamț și de aici a pornit o colaborare care a dus la recrearea puloverului purtat de Adrien Brody în filmul „The Brutalist”. Un pulover refăcut din lână fină italiană, cu grijă pentru fiecare detaliu. Lucia Matasă a aflat, abia cu acest prilej, cu cine are onoarea să colaboreze.
„Atunci când a venit în România și a stat o săptămână, am înțeles că ea, de fapt, este un guru al tricotajelor, recunoscut în lumea tricotajelor. M-a intrebat dacă am auzit de filmul „The Brutalist”. Nu. Să știți că muzica a compus-o fratele meu. Ei, și atunci mi-a trezit interesul. Fratele meu, Daniel Blumberg, a zis ea, a făcut muzica acestui film pentru care a fost premiat la Veneția. Apare și ea într-o secvență, la pian, că fratele ei a pus-o așa. Așa că Ilana a vrut să facă din puloverul acela, fiind implicat în film cu fratele ei, a vrut să facă un pulover de calitate. Ne-a ales pe noi și n-a greșit,” a povestit, pentru BizPLUS, Lucia Matasă.
Succesul a fost atât de mare incât puloverul Brutalist a ajuns in paginile revistei Vogue Londra, iar produsul apare în piață ca ediție limitată „Made in România”. În acele zile, Lucia Matasă era la Paris și fusese invitată să vorbească la Ambasada României, la o întâlnire a Organizației Femeilor Antreprenor din Franța și România.
„Și în ziua aceea, revista Vogue din Londra a scris despre puloverul din filmul „The Brutalist” și mi-am zis că asta o să vorbesc la ambasada, că aveam și eu 5 minute dedicate acolo. Și le-am povestit invitaților despre pulover. Dar înainte de asta, am spus organizatoarei subiectul. Ea citise deja, era la zi. Voi sunteți aceia? Păi da, noi suntem aceia!”
Apoi, într-o altă zi, aproape la fel de discret, a venit o altă bucurie: Prințesa Kate poartă o jachetă realizată la „Ausburg” în Piatra Neamț, din fir de yak, un material rar, moale, aproape legendar și, evident, extrem de scump. Fotografiile apar în presa internațională.
„În 15 octombrie 2025 s-au publicat poze cu prințesa și cu prințul moștenitor al Regatului Unit, care pregăteau, acolo, la țară, în week-end, ceva de mâncare. Și se vede așa frumoasă jacheta noastră cu nasturi, acolo! Și asta a fost iarăși o bucurie care a venit una după alta. Partenerul nostru, Andrew Thomas, fiind din UK, tatăl lui a avut mari filaturi, din bunic, străbunic, locuiește într-un castel în Scoția. Și așa se face că eu am făcut această jachetă, fără să știu că o să o cumpere prințesa Kate. Uite ce ce minune ai făcut, uite cum s-a îmbrăcat, mi-a spus Andrew. Și am mai produs, prin intermediul lui, odată 300 și apoi alte 200 de jachete in alte culori.”
În spatele reușitelor Luciei Matasă a stat întotdeauna echipa ei de 300 de oameni care, când e nevoie, poate lucra zi și noapte. Termenele trebuie să fie respectate, calitatea produselor, ireproșabilă. Pot fi, de altfel, admirate și cumpărate și din magazinul boutique „Nadia and Julia”, după numele fiicei și nepoatei doamnei Lucia. Excelează, aici, produsele din lână fină și cashmir, expuse cu eleganță și oferite la prețuri accesibile.
Magazinul se află în fața pensiunii Ausburg, din centrul orașului Piatra Neamț. Este o clădire istorică, veche de peste un secol, cumpărată de la moștenitori de Lucia Matasă. În urma restaurării, Ausburg Apart a devenit o unitate de cazare exclusivistă, cu apartamente amenajate cu gust și eleganță.
Și tot succesul, renumele de care se bucură Lucia Matasă, familia și afacerea Ausburg pleacă de la firele și fibrele textile pe care ea le-a studiat,cu pasiune, in facultate, la Iași, și de care nu se îndură să se dezlipească, încă.
„30 de ani și de atunci am muncit neîntrerupt, am construit am mers să căutăm piețe, căutăm în continuare. Acum suntem cunoscuți, acum e mai ușor, acum știu și eu cum să abordez o intrare la un client, înainte nu știam, dar am învățat” spune doamna Lucia.
Acolo, în fabrica Ausburg, din Piatra Neamț, ne îndeamnă să pipăim jacheta prințesei Kate. „Trebuie să puneți mâna, este un fir ca din povești. Dacă vreodată ați citit povești în care se spunea de ceva soft, de un touch, de o atingere ușoară, acela-i touch-ul de poveste.”
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Be the first to comment