FOTO VIDEO Excursie de o zi la Veliko Gradiște, Serbia. Ce pot vedea turiștii sosiți bordul navei Diana în zonele Golubac, Lepenski Vir și la gospodăria lui Zivorad

Cetatea Golubac. FOTO Adrian Boioglu

Turistul care pășește pentru prima dată în Serbia, din România, nu are prea multe așteptări. Drumul dinspre Orșova, către Veliko Gradiște, la bordul navei de croazieră MS Diana îți schimbă total perspectiva.

După ce ai trecut de bustul lui Decebal, pe malul românesc vezi doar peșterile la care se ajunge cu șalupa. Pe cel sârbesc însă, ai un drum șerpuit care trece prin mai multe tuneluri săpate în munte. Vasul ajunge la Veliko Gradiște aproape de miezul nopții, așa că turiștii nu pot face altceva decât să se bucure de parcul plin de verdeață și brăduții proaspăt coafați de pe faleză. A doua zi însă, urmează adevărata descoperire a orașului.

Veliko înseamnă “mare”, iar municipiul Veliko Gradiște este doar începutul unui drum care te duce fie spre Lacul de Argint, fie spre cetatea Golubac.

Prima oprire a jurnaliștilor BizPLUS a fost Lepenski Vir – situl arheologic care datează de acum cel puțin 9000 ani. Sârbii oferă turiștilor care îi trec pragul o dublă lecție de istorie. Ai aici un bun exemplu de cum să pui în valoare mai bine o zonă istorică a Europei, dar și o îmbinare între oțelul și sticla modernă care protejează locuințe din epoca pietrei.

Oamenii care trăiau acum opt milenii și jumătate la Lepenski Vir ar fi rămas și astăzi necunoscuți dacă arheologii sârbi nu ar fi decis să sape în grădina unui localnic în anii 60, chiar pe malul Dunării. Așa a ieșit la lumină cea mai veche așezare urbană a Europei.

Golubac – Cetatea care nu putea fi cucerită

Un drum de jumătate de oră pe drumul care șerpuiește pe lângă Dunăre te aduce la Cetatea Golubac, supranumită și gardianul Dunării. Fortăreața medivală a fost recent reabilitată, așa că turiștii au parte de o grădină superbă, chiar pe malul fluviului. Drumul de piatră duce către zidurile ridicate la final de secol 13 ascunde în continuare mistere. Nimeni nu știe exact când a apărut cetatea.

“Probabil a fost construită la sfârșitul secolului al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea. Nici măcar astăzi nu știm cine și când a fost construită această cetate pentru că nu am găsit nicio urmă istorică sau vreun fapt istoric în această privință. Credem că probabil sârbii au construit această cetate la sfârșitul secolului al XIII-lea. Dar maghiarii au altă opinie. Ei cred că această cetate a fost construită mai târziu, că ei ar fi construit-o în secolul al XIV-lea pentru că ar fi găsit o urmă istorică. Dar noi considerăm că este o construcție a sârbilor. Când te uiți la turnul cetățenii vei observa că arată la fel la turnurile din alte cetăți din Serbia”, a povestit ghidul.

Sculptorul desculț și răchia cu miere

Cine vine la Veliko Gradiște nu trebuie să rateze o vizită la o altă… cetate. Grădina cu sculpturi a lui Zivorad Zika Stefanovic. El este proprietarul Kapetan Mișin Breg – o locație inedită care oferă cazare, masă, o galerie de artă în natură și o priveliște încântătoare asupra Dunării.

Zivorad își întâmpină oaspeții desculț. Spune că este așa din momentul în care i-a luat casa părintească foc și a plecat noaptea desculț. Conexiunea sa cu natura este una și mai profundă. El adună rădăcinile și bucățile de lemn de pe Dunăre și le transformă în sculpturi moderne.

“Merg desculț de când am avut 5 ani, acum am 71. Când am avut 5 ani am văzut cum ne arde casa. Am fost desculț și aveam 5 ani. Și de atunci, din primăvară și până în toamnă eu merg desculț să iau energia din pământ să pot să lucrez”, a povestit Zivorad Zika Stefanovic.

Sculptorul desculț și familia sa au pregătit deja farfuriile cu gustări locale. Răchia de miere merge mai bine când guști o bucățică de brânză sărată sau plăcințele cu umpluturi diverse. În tot acest timp, el povestește turiștilor despre ce îl inspiră, dar și povestea lui Kapetan Mișin – omul care l-a inspirat prin bunătatea lui să creeze acele opere de artă.

Zivorad vorbește românește și nu uită să se bucure de fiecare oaspete care ajunge în gospodăria sa.

“Am mulți turiști, mulți îmi sunt dragi și mă bucur când vin oameni din București, din Craiova, din Argeș, dar vin și cu motociclete de la Timișoara. Și atunci făcem focul aici și rămânem până dimineața”, a mai afirmat Zivorad Zika Stefanovic.

Înapoi la bordul navei Diana

MS Diana devine căminul de noapte pentru turiștii care au călătorit pe malurile Dunării, la Veliko Gradiște.

Croazierele operate de către nava MS Diana pornesc din portul Orșova și au ca destinații porturile Veliko Gradiște – Belgrad – Novi Sad (Serbia) și Vukovar (Croația). Tarifele sunt cuprinse între 550 și 990 de euro de persoană. Acestea includ toate mesele, excursii cu ghizi locali, vorbitori de limba română, precum și servicii exclusiviste la bord.

În total sunt programate 20 de croaziere, cu durata cuprinsă între 5 și 8 zile (respectiv de 4, 6 și 7 nopți), în perioada mai – octombrie.

Următoarea oprire din croazieră este Belgrad – capitala curată și verde de pe Dunăre și Sava.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. FOTO VIDEO Belgrad – Orașul de pe Dunăre și Sava care își îmbie turiștii cu mâncare bună, curățenie și oameni frumoși – BizPLUS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*