FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară

Flix Bus Romania
Flix Bus Romania. FOTO FlixBus

După ce a reluat treptat cursele internaționale în mai multe țări din Europa, FlixBus anunță extinderea ofertei de călătorii din România. Începând cu luna iunie, pasagerii români vor putea călători din nou cu autocarele verzi spre țări precum Bulgaria, Slovacia, Cehia și Germania. În prezent, operatorului de servicii de mobilitate oferă curse internaționale spre Austria, Franța și Italia.

Odată cu noi relaxări ale măsurilor de călătorie și datorită unei situații epidemiologice îmbunătățite, nevoia de mobilitate este în creștere. Astfel, FlixBus anunță extinderea ofertei de călătorie începând cu data de 3 iunie. Toate destinațiile disponibile sunt deschise spre vânzare și pot fi deja rezervate prin intermediul site-ului sau aplicației FlixBus.

De la reluarea operațiunilor în luna iunie anul trecut, FlixBus a oferit în permanență curse din și spre România pentru a deservi pasagerii care au o nevoie reală de călătorie spre Europa.

Orașe precum Sofia, Varna, Bratislava, Praga, Hamburg sau Dortmund sunt din nou accesibile pasagerilor români prin intermediul curselor directe. Destinații europene importante precum Paris, München, Viena, Milano, Bordeauy sau Lyon rămân în continuare deservite de compania care operează cea mai lungă rețea de autocare din Europa.

Pe măsură ce rețeaua FlixBus continuă să repornească în tot mai multe state din Europa, pasagerii vor avea la dispoziție și multe alte destinații.Astfel, pasagerii au acces la o varietate de destinații prin intermediul unei singure interconexiuni.

Începând cu data de 3 iunie, FlixBus va relua operarea cursei București – Sofia cu o frecvență de 4 ori pe săptămână și Arad – Sofia, rută disponibilă de două ori pe săptămână. Oferta se extinde în perioada verii cu opțiuni de călătorie și pe rutele București-Varna. Călătorii care plănuiesc călătorii pe litoralul bulgăresc în această perioadă vor avea la dispoziție 2 curse săptămânale spre Varna.

Începând cu 4 iunie, oferta de călătorie spre Germania este de asemenea extinsă fiind adăugate plecări săptămânale către Dortmund și Hamburg, cu oprire în capitale europene precum Viena, Bratislava, Praga sau Berlin. În plus, FlixBus va oferi conexiuni din România spre aproape 20 de orașe din Germania.

„Datorită rețelei noastre internaționale suntem capabili să stabilim conexiuni internaționale în funcție de cererea venită din partea pasagerilor și să ne extindem treptat rețeaua. Pe măsură ce situația epidemiologică se îmbunătățește și se apropie sezonul estival, dorim să garantăm un număr mai mare de plecări către și din unele orașe europene, cât și posibilitatea de a călători în siguranță și confort. În ciuda numeroaselor limitări și dificultăți cauzate de pandemie, sperăm să putem răspunde din ce în ce mai mult nevoilor pasagerilor noștri, oferind treptat o gamă mai largă de călătorii către și din întreaga Europa”, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*