Statul român are o abilitate remarcabilă: știe foarte multe lucruri despre tine, dar se comportă ca și cum n-ar ști nimic. Iar când chiar știe, te obligă să demonstrezi din nou, prin proceduri complicate, lente și, de multe ori, absurde.
Ultimele „clarificări fiscale” anunțate de Ministerul Finanțelor pentru persoanele fizice sunt încă un exemplu perfect de cum birocrația reușește să transforme ceva simplu într-un maraton administrativ. Teoretic, se vrea ordine. Practic, se adaugă straturi noi de complicații peste un sistem deja sufocant.
Să luăm cazul drepturilor de autor. Statul, prin ANAF, știe foarte bine ce drepturi de autor se plătesc. Firmele care le achită declară sumele, rețin impozite, plătesc contribuții și raportează totul la zi. Informația există deja, centralizată, verificabilă, trasabilă. Și totuși, persoana fizică este pusă să mai facă un pas în plus, să mai emită o factură, să mai încarce un document, să mai confirme ceva ce statul știe deja.
De ce? Pentru că așa funcționează reflexul birocratic: dacă există o problemă, mai adăugăm o procedură.
Teoretic, soluția este SPV și RO e-Factura. Practic, intrăm într-o zonă gri, în care lucrurile se blochează. Emiterea unei facturi prin SPV nu este nici rapidă, nici intuitivă pentru o persoană fizică. Interfața este greoaie, pașii sunt neclari, validările durează, iar erorile sunt frecvente. Nu vorbim despre un antreprenor cu departament contabil, ci despre un om care încasează ocazional drepturi de autor.
Aplicațiile care ar putea simplifica procesul? Majoritatea sunt gândite exclusiv pentru firme. Altele există, dar sunt contra cost. Cu alte cuvinte, dacă vrei să fii „conform”, trebuie fie să pierzi timp serios în SPV, fie să plătești pentru un serviciu care doar traduce birocrația într-o interfață mai prietenoasă.
Este o logică strâmbă: statul are datele, dar te obligă să le mai furnizezi o dată, într-un format impus de el, printr-un sistem pe care tot el l-a făcut dificil de folosit.
În loc să simplifice, statul complică. În loc să folosească informațiile pe care deja le are, inventează pași suplimentari. În loc să încurajeze conformarea voluntară, o penalizează prin timp pierdut și nervi consumați.
Digitalizarea, așa cum este aplicată acum, nu este despre eficiență. Este despre mutarea hârtiilor dintr-un dosar fizic într-un folder digital, fără a schimba logica din spate. Aceeași mentalitate, aceleași reflexe, doar că online.
Dacă vrem cu adevărat un sistem fiscal funcțional, trebuie să pornim de la o întrebare simplă: ce știe deja statul? Și dacă știe, de ce mai cere?
Până nu răspundem onest la asta, vom continua să avem un stat care știe tot, dar te tratează ca și cum n-ar ști nimic. Iar nota de plată va fi, ca de obicei, timpul și răbdarea contribuabilului.
Be the first to comment