Eurowind Energy a finalizat sistemul de stocare a energiei de la Teiuș

Eurowind Energy a finalizat sistemul de stocare a energiei de la Teiuș. FOTO Eurowind Energy

Eurowind Energy România, prin compania afiliată Teiuș Solar, a finalizat și pus în funcțiune sistemul de stocare a energiei electrice în baterii (BESS) de la Teiuș, județul Alba. Proiectul are o capacitate de stocare de 120 MWh și a presupus o investiție totală de 21 de milioane de euro.

Potrivit companiei, sistemul a intrat în operare după finalizarea etapelor de testare, integrare și verificare. Investiția a beneficiat și de sprijin financiar prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Sistemul de stocare completează parcul fotovoltaic dezvoltat la Teiuș și permite stocarea surplusului de energie pentru livrarea ulterioară în rețea, în funcție de necesar.

„La Teiuș avem acum un parc fotovoltaic susținut de o capacitate de stocare de 120 MWh, care va absorbi surplusul de energie și îl va livra rețelei exact când e nevoie de el”, a declarat Adrian Dobre, Country Manager Eurowind Energy România.

Reprezentantul companiei a precizat că Eurowind Energy pregătește construcția unor noi capacități de peste 500 MW în România în următorii ani, compania având ca obiectiv instalarea unei capacități de 1 GW până în 2030.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*