Dal Travel: Cel mai accesibil pachet turistic pentru America Latină este un circuit Argentina – Uruguay – Brazilia

Vedere din Mexic. FOTO Dal Travel

America Latină – mai precis America de Sud și America Centrală – a devenit cea mai căutată zonă după cea europeană, de către turiștii români cu venituri de la medie în sus, amatori de turism premium. Topul țărilor din America de Sud și Centrală este condus, la ora actuală, de Mexic. Următoarele destinații solicitate sunt Ecuador – Galapagos, Peru, Argentina, Brazilia, Chile – Insula Paștelui, Bolivia, Panama, Costa Rica și Columbia.

”Am început să concepem pachete pentru America Latină din anul 2006, prin urmare, de 15 ani. Cererea a crescut constant. La ora actuală, observăm cea mai mare creștere a cererii de turism premium pentru această destinație, mai ales că în Asia – în special în Extremul Orient – există încă restricții. Și pentru continentul african avem o creștere a solicitărilor, însă pentru America Latină observăm o diversitate mai mare a opțiunilor, majoritatea țărilor de pe acest continent fiind preferate de către turiștii români. Turiștii români aleg America Latină pentru biodiversitate, cultură, atmosferă, gastronomia bogată și variată, peisaje exotice, corali și activități legate de plajă și apă (înot, snorkeling, diving). Călătorim doar în locuri sigure, iar circuitele de grup în aceste țări reprezintă o garanție în plus”, subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România cu produse turistice tip premium și de circuit, înființat în anul 2000.

În general turiștii preferă sa viziteze mai multe țări atunci când traversează oceanul, însă sunt și turiști care vor să viziteze mai amănunțit anumite țări, iar America Latină este foarte ofertantă. În perioada pandemică, s-au bucurat de un mare succes circuitele în Columbia și în Costa Rica.

60% dintre turiști aleg circuitele care combină mai multe țări din America Latină iar restul de 40%, circuitele care vizează o singură țară. Pentru cea de-a doua categorie, cele mai solicitate țări au fost Mexic, Peru, Costa Rica, Columbia și, până în urmă cu doi ani, Brazilia (acest lucru datorându-se restricțiilor pandemice).

”Am organizat și anul acesta ca și în anii trecuți circuite în Mexic și Peru. În trecut am organizat un circuit în Brazilia, care este atât de mare, încât am făcut cu succes un Total Brazil. Pachetele turistice care cuprind mai multe țări din America Latină se bucură de un mare succes. De exemplu, am avut mai multe grupuri, în luna septembrie, în Panama – Columbia – Ecuador – Galapagos și în Mexic – Guatemala – Honduras. A plecat deja primul grup în America Centrală: Panama – Costa Rica – Nicaragua – El Salvador – Honduras și peste câteva zile va pleca următorul grup pe același itinerar.  La ora actuală, cel mai solicitat circuit la finalul lunii noiembrie este Peru – Colca – Nazca. În cadrul acestui circuit vor fi vizitate majoritatea atracțiilor turistice pe care le oferă această destinație, precum faimosul Machu Picchu, misterioasele linii de la Nazca, Insulele Ballesta, Colca Canyon, Lacul Titicaca, Cusco, Puno, Valle Sagrado de los Incas și multe altele”, precizează Daniela Nedelcu.

Când și cum pot fi vizitate țările Americii Latine?

Pentru America de Sud, anotimpurile corespund emisferei sudice, ceea ce înseamnă practic că vara se desfășoară din decembrie până în martie, toamna din aprilie până în iunie, iarna din iulie până în septembrie și apoi primăvara din septembrie până din nou în decembrie. Dar cum vremea s-a schimbat în întreaga lume, unele țări pot fi vizitate și în alte perioade. Unele destinații sunt mai aproape de ecuator și, din acest motiv, sunt căutate pe tot parcursul anului, precum Ecuador și Peru. Turiștii trebuie să știe că momentul optim pentru a vizita America Latină depinde de destinația dorită. Are o întindere enormă și variază de la cel mai uscat deșert din lume până la vârfurile andine sau pădurile Amazonului. Variațiile meteo sunt adesea regionale, mai degrabă decât sezoniere.

Consultanții DAL Travel au realizat câteva topuri și clasamente privind preferințele turiștilor români pentru America Latină:

Topul atracțiilor turistice din America Latină (pe țări)

Insulele Galapagos – Ecuador: Cotopaxi; Amazonia; Cuenca; Guayaquil

Peru: Machu Picchu; Canionul Colca; Liniile Nazca; Cusco; Lacul Titicaca

Argentina și Brazilia – Buenos Aires; Cascadele Iguazu; Rio de Janeiro

Argentina: Buenos Aires; El Calafate; Gheţarul Perito Moreno; Ushuaia; Tierra del Fuego

Patagonia Argentiniană și Chiliană: Insula Chiloe; Puerto Varas; Parcul Național Vicente Perez Rosales; San Carlos de Bariloche; El Calafate; El Chalten; Ghețarul Viedma; Ghețarul Perito Moreno; Parcul Național Torres del Paine; Puerto Natales; Punta Arenas; Insulele Santa Marta și Magdalena; Ushuaia; Parcul Național Tierra Del Fuego; Canalul Beagle

Mexic: Chitizen Itza; Copper Canyon; Tulum; Cenote; Sărbătoarea Dia de los Muertos

Costa Rica: Parcul Național Arenal, Manuel Antonio, Monte Verde, Tortuguero; Vulcanul Poas

Columbia: Medellin; Valea Cocora; Cartagena; Insulele Rosario

Topul circuitelor care combină mai multe țări din America Latină

  1. America Centrală: Panama – Costa Rica – Nicaragua – El Salvador – Honduras
  2. Panama – Columbia – Ecuador – Galapagos
  3. Mexic – Guatemala – Honduras – Belize
  4. Argentina – Uruguay – Brazilia
  5. Incursiune în AMERICA DE SUD: Peru, Bolivia, Chile, Argentina, Uruguay şi Brazilia
  6. Chile – Insula Paștelui & Deșertul Atacama & Patagonia – Argentina Los Glaciares & Țara de Foc

Tipuri de tarife și pachete turistice, de la cele mai accesibile până la cele mai scumpe

► Argentina – Uruguay – Brazilia: de la 1690 euro + taxe

► Mexic – marele circuit: 1840 euro + taxe

► Revelion Mexic: 1895 euro + taxe

► Cuba lui Che şi a lui Fidel: 1990 euro + taxe

► Revelion Argentina – Brazilia: 2180 euro + taxe

► Peru – Colca – Nazca: 2190 euro + taxe

► Costa Rica: 2290 euro + taxe

► Columbia – marele circuit: 2480 euro + taxe

► Argentina & Țara de Foc – Uruguay – Brazilia: 540 euro + 2490 USD

► Chile – Insula Paștelui – Argentina: de la 870 euro + 3690 USD

► Panama – Columbia – Ecuador – Galapagos: 1370 euro + 2390 USD + taxe

► Revelion Mexic – Guatemala – Honduras – Belize cu minisejur la Acapulco și Cancun: 790 euro + 2990 USD + taxe

► America Centrală: Panama – Costa Rica – Nicaragua – El Salvador – Honduras:

890 euro + 2980 USD

► Chile – Insula Paștelui & Deșertul Atacama & Patagonia – Argentina Los Glaciares & Țara de Foc: de la 870 EURO + 3690 USD

► Ecuador – Croazieră pe Amazon și Arhipelagul Galapagos: de la 980 EURO + 4470 USD

Cele mai căutate orașe ale Americii Latine

Mexic: Mexico City, Guadalajara, Oaxaca

Brazilia:  Rio de Janeiro, Sao Paulo, Salvador de Bahia

Argentina: Buenos Aires, Ushuaia

Cuba: Havana, Cienfuegos, Trinidad

Costa Rica: San Jose

Cele mai căutate plaje ale Americii Latine

Mexic: Cancun și Acapulco

Brazilia: Copa Cabana, Ipanema, Campeche

Argentina: Miramar, Mar del Plata

Cuba: Varadero, Cayo Santa Maria

Costa Rica: Manuel Antonio, Puerto Viejo, Plaja Cocles, Tamarindo

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*