Cseke Attila: “Execuția bugetară a Ministerului Dezvoltării este de 84%, majoritatea fondurilor sunt destinate comunităților locale”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. FOTO Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) încheie primul semestru al anului 2021 cu o execuție bugetară de 84% din totalul de 5,62 miliarde de lei credite bugetare aprobate aferente acestei perioade – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Acesta a amintit: la începutul anului, bugetul ministerului era de 7,38 miliarde de lei, din care MDLPA a avut la dispoziție, pentru primul semestru, 5,62 și a efectuat plăți în valoare de 4,70 miliarde de lei, reprezentând 84% din bugetul alocat primului semestru, respectiv 64% din bugetul anual aprobat. În ceea ce privește execuția bugetară anuală la zi, raportat la limitele bugetare anuale aprobate, procentul este de 73%  (5,40 miliarde din 7,38).

Marea majoritate, 75%, din suma de 7,38 miliarde este destinată proiectelor comunităților locale și vizează unitățile administrativ-teritoriale, a subliniat Cseke Attila.

“Prin instrumentele de finanțare națională și europeană de care dispune Ministerul Dezvoltării, am finanțat proiectele comunităților din România”, a spus ministrul dezvoltării.

Totodată, execuția bugetară la zi a Programului Național de Dezvoltare Locală este de 100%, iar la încheierea primului semestru a fost de 90%. Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin CNI, are, de asemenea, o execuție bugetară de 100% pe primul semestru al anului.

La capitolul transferuri între unități ale administrației publice, execuția bugetară pe primul semestru este de 91%, iar, la titlul de Proiecte cu Finanțare din Fonduri Externe Nerambursabile Aferente Cadrului Financiar 2014-2020, execuția bugetară pe primul semestru este de 58%, a conchis ministrul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*