Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 62 de noi contracte de finanțare prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 60 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de 1.122.717.481,28 lei.
Proiectele vizează atât înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin achiziționarea de vehicule nepoluante, cât și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea de puncte de încărcare pentru vehicule electrice.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 1.074 contracte de finanțare, în valoare totală de 9.336.053.076,98 de lei, a precizat ministrul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Săptămâna trecută, la Ploiești, a avut loc o întâlnire care a marcat aniversarea de 30 de ani a Patronatului IMM, la care au participat personalități marcante precum ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea și […]
Asociația Teach for Romania a semnat, la sfârșitul lunii august, un nou acord de parteneriat cu Ministerul Educației, în vederea continuării eforturilor de cooperare pentru a asigura educație de calitate tuturor elevilor din România, indiferent […]
BCR Școala de Business pune la dispoziția antreprenorilor un nou curs gratuit de educație antreprenorială, dezvoltat împreună cu economistul Iancu Guda, care răspunde nevoii de a dezvolta afaceri puternice și de a genera continuitate de […]
Be the first to comment