Cseke Attila a anunțat că peste o mie de candidați înscriși la examenul de atestare a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici în construcții

Cseke Attila. FOTO Guvernul României

Un număr record de 1.009 candidați s-au înscris, până la data-limită, la examenele de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici în construcții, a declarat luni, la București, ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Ministrul a subliniat: “numărul mare de candidați înscriși arată nevoia consolidării corpului de verificatori de proiecte și experți tehnici în construcții. Vom organiza examene de atestare transparente și previzibile”.

Cei care și-au depus cu succes candidatura pot dobândi, conform reglementărilor modificate de minister prin Ordinul MDLPA Nr. 817/2021, atestarea prin susținerea unui examen scris, de tip test grilă, a adăugat ministrul. Acesta a precizat că examenele vor fi organizate, pe lângă București, și în Cluj, Iași și Timișoara. “Conform noilor reglementări, dacă în oricare dintre centrele universitare se înscriu peste 25 de candidați, examenele se vor organiza inclusiv în acel municipiu”, a spus Cseke Attila.

După cum este cunoscut, ministerul a modificat actele normative care reglementează atestarea verificatorilor și a experților în construcții, pentru că există o lipsă acută în acest domeniu. Verificatorii de proiecte și experții tehnici se asigură că orice construcție din domeniul public sau privat este sigură și conformă cu standardele de siguranță la incendiu, în caz de seism, sau de igienă, de exemplu. Totuși, sunt multe județe din țară unde nu avem experți și verificatori atestați, iar examenele se organizau foarte greu conform reglementărilor vechi” a precizat ministrul dezvoltării.

Cseke Attila a declarat: “Vrem să construim creșe sigure din punct de vedere seismic și ne dorim spitale verificate de experți tehnici în siguranță la incendiu. Vrem să ne asigurăm că fiecare construcție publică sau privată este sigură pentru oameni. Din acest motiv am modificat reglementările privind atestarea experților și a verificatorilor, iar acum se vor organiza primele examene conform acestor noi reglementări. Mulțumesc pentru sprijinul de specialitate acordat de Universitățile Tehnice și pentru rolul lor în pregătirea acestor examene”.

Examenele se vor organiza în perioada 18-21 decembrie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*