Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Public Power Corporation SA intenționează să preia companiile Felix Renewable Holdings SRL, Tomis Team SA, Ovidiu Development SA, MW Team Invest SRL și TMK Hydroenergy Power SRL.
Public Power Corporation SA, activă în domeniul producerii și furnizării de energie electrică din Grecia, este compania-mamă a mai multor filiale, care își desfășoară activitatea în Grecia, România și Macedonia de Nord (Grupul PPC). În România, Grupul PPC produce, furnizează și distribuie energie electrică, furnizează gaze naturale și prestează servicii complementare.
Tomis Team SA, Ovidiu Development SA și TMK Hydroenergy Power SRL operează centrale de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu o capacitate totală de aproximativ 629 MW. MW Team Invest SRL deține unul dintre parcurile eoliene operate de Tomis Team SA, în timp ce Felix Renewable Holdings SRL este o societate de tip holding.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax, la nr. 021.405.45.08, prin e-mail la adresa industrie@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 25, în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.
Be the first to comment