Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Siderforgerossi Group S.p.A. și Immobiliare San Giorgio S.r.l. de către KPS Capital Partners, LP

Consiliul Concurenței. FOTO CC
Consiliul Concurenței. FOTO CC

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care KPS Capital Partners, LP, SUA, a preluat companiile Siderforgerossi Group S.p.A și Immobiliare San Giorgio S.r.l., ambele din Italia.

KPS are ca principala activitate realizarea de investiții de capital prin achiziționarea de pachete de control în companii producătoare și industriale. Principalele categorii de produse și activități din comercializarea cărora KPS realizează venituri în România pot fi grupate după cum urmează: conversie și stocare a energiei electrice pentru aplicații de putere de rezervă și mobilitate specială, ansambluri de osii, șasiuri, suspensii și componente conexe, ventilatoare, compresoare, schimbătoare de căldură, turbine cu aburi și alte echipamente de manipulare a aerului și gazelor, echipamente, tehnologii, servicii și soluții de liftare cu prăjini, echipamente de forță și cardiovasculare, mese de biliard și accesorii și motoare pe benzină pentru echipamente electrice de exterior, generare de electricitate, mașini de spălat sub presiune, produse pentru îngrijirea gazonului și a grădinii, baterii litiu-ion pentru echipamente industriale mobile.

Siderforgerossi Group S.p.A este prezentă în domeniul producerii și comercializării de produse din oțel forjate prin roluire, forjate în matriță deschisă și forjate în matriță închisă.

Immobiliare San Giorgio este un holding imobiliar care deține clădirile în care își desfășoară activitatea Siderforgerossi Group S.p.A și filialele sale. Societatea nu deține alte proprietăți imobiliare în România.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața din România sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*