Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Ced Pharma SRL, Monix Farm SRL și Leti-Farm 2000 SRL de către Pharmalife Med

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. FOTO Consiliul Concurenței.

Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția prin care PharmaLife Med SRL preia grupul de societăți CED Pharma SRL, Monix Farm SRL și Leti-Farm 2000 SRL.

Pharma Life Med SRL, membră a Grupului Med Life, este activă pe piața comerțului cu amănuntul de produse farmaceutice în magazine specializate, operând un lanț propriu de farmacii comunitare localizate atât în Municipiul București, cât și la nivel național.

Grupul societăţilor CED Pharma SRL, Monix Farm SRL și Leti-Farm 2000 SRL desfășoară, în principal, activități pe piața comerțului cu amănuntul de produse farmaceutice în magazine specializate, respectiv în farmacii, localizate la nivelul Municipiului București și în județul Ilfov. În urma acestei tranzacții, PharmaLife Med SRL va achiziționa șase farmacii comunitare.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*