Luni, 20.12.2021, ca urmare a finalizării procesului de reevaluare a ofertelor, în conformitate cu Decizia CNSC nr. 2094/C1/1812, 1821, 2256/21.09.2021, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului “Proiectare și Execuție Lărgire la 4 benzi a DN 7 Bâldana-Titu km 30+950 – 52+350”.
Ofertantul declarat câstigător este ASOCIEREA COSEDIL SPA – CHIRULLI ANDREA IMPRESA INDIVIDUALE – S.C. TOTAL ROAD S.R.L. – S.C. BIT INVEST S.R.L., cu preţul de 242.358.973,61 Lei fără TVA.
Durata contractului este de 26 de luni (6 luni perioada de proiectare și 20 de luni perioada de execuție a lucrărilor).
Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.
Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și după soluționarea contestaților/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Sectorul e-commerce românesc a atins pragul de 6,3 miliarde de euro la finalul anului 2022, valoarea fiind ușor peste cea înregistrată în 2021 (6,2 miliarde de euro), potrivit estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor jucători […]
One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, vizează o cifră de afaceri consolidată de 1,55 miliarde de lei pentru 2025, […]
Miele, cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, anunță reduceri de până la 33% în campania de Black Friday. Maratonul de reduceri din acest an începe astăzi și se termină pe 30 noiembrie. […]
Be the first to comment