Circulația pe breteaua Pasajului Băneasa, închisă de luni, 16 august  

Lucrări în trafic. FOTO Bru-nO

CNAIR anunță că de luni, 16 august, se închide circulația pe breteaua Pasajului Băneasa.

Astfel, de la ora 09.00, încep lucrările de refacere a sistemului rutier pe breteaua Pasajului Băneasa, între Bld. Ion Ionescu de la Brad și strada Studina.

Traficul rutier va fi deviat pe trasee alternative, semnalizate corespunzător.

Finalizarea lucrărilor se preconizează în data de 25 septembrie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*