CFR SA a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, pentru modernizarea liniei CF Ilva Mică – Pojorâta (106 km)

Calea ferată. FOTO Joshua_Willson
Calea ferată. FOTO Joshua_Willson

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA și Asocierea TPF Inginerie SRL – ISPCF – Baicons Impex SRL au semnat contractul, în valoare de 49.314.755 lei (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, în vederea modernizării liniei CF Ilva Mică – Pojorâta (subsecțiunea 2 a tronsonului Apahida – Suceava), pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători cu 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic au drept scop identificarea soluțiilor optime pentru modernizarea liniei de cale ferată, atât din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, cât și al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice.

Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Ilva Mică și Pojorâta, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală și Nord-Estică a țării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătățirea competitivității economice a României și asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate pe rețeaua TEN-T. De asemenea, contractul prevede și atingerea unor importante obiective specifice, printre care:

creşterea numărului de călători în oraşele importante din ţara noastră, inclusiv creșterea numărului de turiști;

creșterea vitezei de deplasare și reducerea timpului de călătorie atât pe tronsonul analizat, cât şi pe întreg Coridorul de transport;

îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi de siguranţă a circulaţiei, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene;

eficientizarea transportului de mărfuri.

Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic vor respecta legile, reglementările, directivele, standardele, instrucțiile specifice și metodele în vigoare, cu respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele TEN-T și asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României.

Valoarea contractului este de 49.314.755 lei (fără TVA), sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri alocate prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă și de la Bugetul de Stat. Durata de finalizare a contractului este de 23 de luni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*