CFR Călători prezintă facilitățile acordate studenților la călătoria cu trenul în anul universitar 2025/2026

Cale ferată. FOTO Pixabay.com

CFR Călători informează că, în conformitate cu legislația în vigoare, în cursul anului universitar 2025/2026, studenții români/străini, în vârstă de până la 30 de ani, care sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România, beneficiază de reducere 90% la transportul feroviar intern clasa a 2-a la toate categoriile de trenuri (regio, interregio, intercity), doar pe rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde se află instituția de învățământ la care studentul este înmatriculat.

De reducerea de 90% la transportul feroviar beneficiază și studenții orfani de unul sau ambii părinți, precum și cei proveniți din centre de plasament, familii substitutive sau aflați la asistent maternal.

Pentru călătoria la clasa 1 sau la vagon de dormit/cușetă se vor achita integral diferențele tarifare.

Obținerea legitimațiilor de călătorie (bilete și abonamente) cu reducere 90%:

  • de la casele de bilete din stațiile și agențiile de voiaj CFR Călători,
  • online, accesând site-ulwww.cfrcalatori.ro și aplicația descărcabilă pe dispozitive mobile (telefon, tabletă, etc.) sau de la automatele de bilete CFR Călători amplasate în stații, după confirmarea calității de student și obținerea ID-ului de student de la casa de bilete,
  • de la personalul de tren, la urcarea din stațiile în care nu există posibilitatea procurării biletelor de călătorie,

Documente necesare:

Pentru a beneficia de bilete/abonamente cu reducere 90% studenții trebuie să prezinte:

  • legitimația de student pentru reducere la transport, vizată pentru anul universitar în curs, în original, pe care trebuie să fie înscrisă/localitatea în care se află instituția la care studentul este înmatriculat
  • actul de identitate în original, din care să reiasă domiciliul studentului.

Studenții care dețin carte electronică de identitate pot face dovada domiciliului prezentând un document/certificat emis digital sau în format fizic de structurile specializate de evidență a populației care să ateste domiciliul persoanelor.

Până la data de 30  noiembrie 2025 inclusiv, reducerea de 90% (bilete /abonamente lunare), se poate acorda în baza legitimației de student pentru reducere la transport, în original, vizată pentru anul universitar 2024-2025. Excepție: studenții pentru care anul universitar 2024-2025 este an terminal, nu mai beneficiază de facilitățile aferente începând cu data de 01 octombrie 2025.

Studenții din anul I, până la obținerea legitimației de student pentru reducere la transport, pot beneficia de reducere 90% pentru călătoria până la data de 30 noiembrie 2025 și în baza adeverinței, în original, emisă de unitatea de învățământ pentru anul universitar 2025-2026.

Începând cu data de 01 decembrie 2025, reducerea de 90% pentru studenți se acordă doar în baza legitimației de student pentru reducere la transport vizată pentru anul universitar 2025-2026, inclusiv pentru studenții din anul I.

La verificarea călătoriei în tren, studentii trebuie să prezinte biletul/abonamentul cu reducere și legitimația de student pentru reducere la transport vizată pentru anul universitar în curs, în original.

Până la data de 30 noiembrie inclusiv, studenții pot prezenta legitimația de student pentru reducere la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025, iar studenții din anul I pot prezenta adeverința care atestă calitatea de student. Biletele/abonamentele cu reducere procurate online pot fi prezentate în format digital ca document pdf. electronic sau tipărite pe hârtie având cod QR. Abonamentele cu reducere procurate online prin aplicația descărcabilă se prezintă numai în format electronic pe dispozitivul cu care este asociat.

Călătoria studenților români înmatriculați la instituţii de învăţământ superior din străinătate

Ca noutate, CFR Călători informează că, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, începând cu data de 01 octombrie 2025, studenţii cetăţeni români care sunt înmatriculaţi la instituţii de învăţământ superior din străinătate la forma de învăţământ cu frecvenţă beneficiază pe teritoriul României de tarif redus cu 50% la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe orice distanță, până la împlinirea vârstei de 30 de ani. Pentru călătoria la clasa 1 sau la vagon de dormit/cușetă se vor achita integral diferențele tarifare.

Studenții români care sunt înmatriculaţi la instituţii de învăţământ din străinătate la forma de învăţământ cu frecvenţă, până la împlinirea vârstei de 30 de ani, își pot procura legitimații de călătorie cu reducere 50% la toate categoriile de trenuri regio, interregio și intercity, pe orice distanță, clasa a 2-a, inclusiv tichet de rezervare cu 50% reducere.

Obținerea legitimațiilor de călătorie cu reducere 50%:

  • de la casele de bilete din stațiile și agențiile de voiaj CFR Călători,
  • de la personalul de tren, la urcarea din stațiile în care nu există posibilitatea procurării biletelor de călătorie,

Documente necesare:

Pentru a beneficia de bilete cu reducere 50% studenții trebuie să prezinte în format fizic, în original,

  • carnetul/cardul de student însoțit de o traducere legalizată care să ateste că studentul este înscris la o instituţie de învăţământ din străinătate, la forma de învăţământ cu frecvenţă;
  • actul de identitate (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, pașaport), din care să reiasă că studentul este cetățean român și vârsta studentului (care nu trebuie să depășească 30 de ani).

La verificarea legalității călătoriei în tren, studenții trebuie să prezinte în tren biletul de călătorie cu reducere 50%, carnetul/cardul de student însoţit de traducerea legalizată și actul de identitate, în format fizic, în original.

În cazul în care, în tren, studenţii nu prezintă documentele precizate sau prezintă alte documente eliberate de instituţiile de învăţământ superior la care este înmatriculat studentul, aceştia sunt consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi sunt trataţi conform reglementărilor în vigoare.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*