„Caravana filmului românesc”, din nou la Adjud

Caravana filmului românesc. FOTO Pixabay.com

Revenim, pentru a treia oară în această vară, la Adjud. Cu „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale„ şi cu trei filme pentru toate vârstele. Şi toate gusturile. Unde altundeva decât în Piațeta „Ion Dichiseanu„? Când altcândva decât la sfârşitul verii, la 9 seara fix?

Joi, pe 26 august, „Veronica” îi aşteaptă pe copii. Care, dacă doresc, îşi pot aduce şi părinții, şi bunicii. Că doar ei ştiu bine că nu-s mulți copii pe lume care să dea altora, de bunăvoie, traista. Mai ales dacă-i fermecată! Ca cea a fetiței Veronica. Dar şi când o pierde, străbate lumea, chiar şi pădurea fermecată, ca să o găsească! Un film care i-a făcut să viseze pe copii, de când l-a filmat Elisabeta Bostan şi până azi.

Vineri, 27 august, vin „Ticăloşii”, într-un film transparent despre afacerile, escrocheriile politice şi aranjamentele primilor ani postrevoluționari din România. Businessmeni făcuți peste noapte, senatori, securişti, generali, foşti revoluționari, reporteri, prim-miniştri defilează pe scena unde se dă lupta ascunsă pentru cucerirea statului şi a puterii absolute. Că de acolo vin fără efort banii!

Sâmbătă, 28 august, tot de la ora 21.00, spectatorii sunt invitați la „Concertul”, comedia francezului de origine română Radu Mihăileanu. Filmul este o coproducție internațională în care eroul principal, Andrei Filipov, dirijorul de renume mondial ajunge om de serviciu al Teatrului Balșoi din Moscova. Dar, din iubirea uriașă pentru muzică și din loialitate față de prietenii din fosta orchestră, reusește să meargă la Paris, pentru un concert care îi va redeschide drumul spre marile scene ale lumi. Filmul „Concertul” a primit numeroase premii sau nominalizari la prestigioase festivaluri internaționale de film, precum European Film Academy Award sau Premiile César.

La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber,  în limita locurilor disponibile!

În luna august, programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale,  în Piațeta „Ion Dichiseanu” din Adjud este următorul:

Joi, 26 august, ora 21.00: VERONICA

Regia: Elisabeta Bostan;

Scenariul: Vasilica Istrate, Elisabeta Bostan;

Cu: Dem Rădulescu, Margareta Pâslaru, Lulu Mihăescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan, George Mihăiță

Vineri, 27 august, ora 21.00: TICĂLOŞII

Scenariul şi regia: Șerban Marinescu

Cu: Gheorghe Dinică, Răzvan Vasilescu, Mircea Diaconu, Ștefan Iordache, Horațiu Mălăele, Mircea Albulescu, Dorel Vișan

Sâmbătă, 28 august, ora 21.00: CONCERTUL

Regia: Radu Mihăileanu;

Cu: Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Dmitri Nazarov, François Berléand, Vlad Ivanov, Miou-Miou, Valentin Teodosiu

Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a VIII-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*