Brick România trece la energie verde

Magazin Brick. FOTO Fabrica de PR

Compania Brick România anunță că a decis să se alăture tendinței actuale de trecere către energia verde și, în acest sens, pregatește un proiect de implementare a panourilor fotovoltaice pe unitățile sale de lucru. Într-un context general în care energia reprezintă o provocare semnificativă, Brick România a ales să investească în folosirea energiilor verzi, care contribuie atât la diminuarea poluării, cât și la creșterea gradului de independență energetică în industriile mari consumatoare.

Astfel, începând chiar din această vară, Brick Constanța va fi primul magazin din rețeaua națională a retailerului care va beneficia de o investiție de 60.000 de euro pentru implementarea sistemului de panouri fotovoltaice. Ulterior, fiecare magazin Brick din Mangalia, Ovidiu, Giurgiu și Satu Mare va avea instalate panouri fotovoltaice, iar magazinele pe care compania urmează să le deschidă în anii viitori în Oradea, Ploiești, București au deja inclusă în proiect implementarea energiei verzi. În primă fază, instalarea unui astfel de sistem verde este estimată să acopere aproximativ 40% din necesarul de energie, urmând ca în a doua fază a proiectului acest procent de producție a energiei verzi să fie dublat.

„Discuțiile despre găsirea soluțiilor alternative de energie, atât pentru eficiență, cât și pentru reducerea emisiilor de carbon au devenit o prioritate pe agenda a tot mai mulți jucători economici. Contextul plin de provocări pe care îl traversăm poate deveni o oportunitate de accelerare a implementării energiei verzi, iar în acest sens compania noastră și-a asumat investiții pentru următorii ani, astfel încât să obţinem independenţă energetică şi un control eficient asupra costurilor asociate. Începem proiectul de implementare a panourilor fotovoltaice cu magazinul nostru din Constanța, însă vor urma treptat toate magazinele din rețeaua Brick. Primele investiții sunt realizate din fonduri proprii, însă pe viitor luăm în calcul și accesarea fondurilor europene”, a declarat Oana Nechita, Director Executiv Brick România.

Pe lângă proiectul de implementare a energiei verzi, retailerul dobrogean a început deja să aplice și alte măsuri de economisire a energiei prin scăderea numărului de ore de consum de electricitate pe toată plaja de echipamente de marketing și promovare, prin reducerea intervalului de timp pentru aprinderea și stingerea reclamelor luminoase, dar și iluminarea controlată în magazine. Aceste măsuri au scopul de a eficientiza consumul de energie și, totodată, de a contribui la scăderea gradului de poluare.

În aceeași strategie de tranziție către energia verde, Brick România are în plan pentru viitor și schimbarea flotei de mașini cu unele electrice.

Brick România, primul brand românesc de magazine de bricolaj, home improvement și proiecte DYI cu cel mai bun raport calitate-preț de pe piață, înființat în 2002, se află în proces de extindere a rețelei sale naționale de magazine. În prezent, compania operează cu 5 magazine: Brick Constanța, primul magazin al companiei, inaugurat încă din 2002, Brick Mangalia deschis în 2017, Brick Giurgiu deschis în 2019, centrul regional Ovidiu inaugurat în vara anului 2021 și Brick Satu Mare deschis în martie 2022. Retailerul plănuiește inaugurarea unui magazin în Oradea în martie 2023, cu o suprafață de 10.000 mp în interior și peste 200 de locuri de parcare. Alte orașe vizate pentru noi deschideri în viitor sunt Brașov, Ploiești, București, Cluj sau Iași.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*