Brandul românesc Pufina de la Pehart a înregistrat cea mai mare creștere a valorii pe piața hârtiei de uz casnic: 18,4% în 2021 față de anul anterior

Pufina de la Pehart a înregistrat cea mai mare creștere a valorii pe piața hârtiei de uz casnic. FOTO Fabrica de PR

Lansată în 2005, Pufina, gama de produse fabricate de Pehart Grup care include astăzi hârtie igienică, prosoape de hârtie, batiste nazale, șervețele faciale și de masă, și-a consolidat imaginea unuia dintre brandurile românești cu cel mai mare succes pe piața de profil. Conform studiului Nielsen, în 2021 Pufina a înregistrat o creștere cu 18,4% față de anul anterior, cea mai mare de pe piața hârtiei de uz casnic. De asemenea, brandul cel mai popular al Pehart și-a consolidat anul trecut poziția în marile lanțuri de supermarketuri cu acoperire națională, înregistrând o creștere a valorii de 16,3 %. Totodată, conform aceluiași studiu Nielsen, produsele Pufina au avut în primele 6 luni ale anului trecut o spectaculoasă creștere în preferințele românilor, de 46%.

Sintagma „Puternică și fină”, atributele esențiale ale Pufina, evocă majorității consumatorilor imaginea lui CRBL, iar dincolo de ea, pe aceea a unei familii obișnuite care își dorește să folosească acasă produse din hârtie de cea mai bună calitate, fabricate cu respect pentru clienți și grijă pentru mediu. Realizată 100% din celuloză, gama Pufina cuprindea în 2005, anul lansării pe piață, produse precum hârtie igienică, prosoape de bucătărie și șervețele de masă, la care s-au adăugat, 5 ani mai târziu, șervețelele faciale și cele nazale.

În 2010, Pehart Grup își extinde și perfecționează oferta. Apar pe piață gama Pufina Lux, iar în 2019, Pufina Natura. Calitatea superioară a produselor, gradul ridicat de rezistență și finețe combinat cu o campanie inspirată au adus brandul Pufina în topul preferințelor clienților. Conform datelor furnizate de un studiu de brand realizat în 2020, 40% dintre cei chestionați sunt de părere că cel mai popular brand Pehart, Pufina, se diferențiază prin calitate superioară și prin produse noi, inovatoare și „de încredere”.

„Istoria brandului Pufina reflectă dintr-un anumit punct de vedere istoria Pehart, în sensul că reprezintă o continuă evoluție spre excelență”, spune Gabriel Stanciu, General Manager Pehart. „De la lansarea pe piață, din 2005 și până acum, gama Pufina și-a extins oferta de produse. Am scos pe piață noi sortimente, iar calitatea a crescut la nivel premium. Aceasta se datorează investițiilor pe care le-am făcut în tehnologii de producție de ultimă generație, ca, spre exemplu, sistemul de gofrare a hârtiei cu rulouri încălzite – printre primele tehnologii de acest gen din lume.  Prin produsele din gama Pufina am demonstrat că  delicatețea și rezistența hârtiei sunt caracteristici care pot coexista foarte bine”, mai spune Gabriel Stanciu.

Pehart, un business românesc cu o tradiție de 186 de ani și unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est, a venit în întâmpinarea așteptărilor clienților săi. Investițiile masive în tehnologii performante, de 36,2 milioane de euro în ultimii 6 ani, dintre care 10 milioane de euro doar anul trecut, au urmărit creșterea constantă a calității produselor.

Preocuparea pentru crearea unor produse sustenabile și grija față de protejarea mediului sunt evidente atât în gama Pufina Lux, prin folosirea unor ambalaje reutilizabile, cât mai ales în modul de fabricație al produselor Pufina Natura. Ambalajul acestora este unul inovator, realizat din materiale 100% biodegradabile și 100% compostabile, ce se transformă în hrană pentru sol. De altfel, noua linie de producție inaugurată de Pehart la finalul anului trecut utilizează tehnologii inovatoare, de ultimă oră, ecologice, dar și soluții de ambalare ecologice (o combinație de hârtie și bioplastic).

Pehart exportă produsele din gama Pufina în 5 state – Bulgaria, Moldova, Serbia, Austria și Germania. În prezent, compania românească produce anual în cele două fabrici ale sale de la Petrești, județul Alba și Dej, județul Cluj 100.000 tone de hârtie tissue și are o capacitate de procesare a produselor finite de peste 75.000 tone. 70% din întreaga cantitate de produse de uz casnic și industrial este vândută în România, iar Pehart asigură producția și pentru o mare parte dintre produsele marcă proprie ale lanțurilor de retail.

Compania care este prezentă cu produse de uz casnic și industrial în 18 țări din centrul, estul și sudul Europei deține pe lângă Pufina și brandurile Alint și Altessa. De asemenea, produce și jumbo rolls, role de hârtie mari, pentru clienții industriali și pentru consumul propriu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*