BNR lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înființarea Crucii Roșii România

Sediul BNR. FOTO BNR

Banca Națională a României lansează, începând cu data de 2 iulie 2026, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema Societatea Națională de Cruce Roșie din România – 150 de ani de la înființare.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal argint
Valoare nominală 10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof

Aversul monedei prezintă un detaliu al clădirii Spitalului Colțea, primul sediu al Crucii Roșii Române, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2026”.

Reversul monedei redă emblema de Cruce Roșie în prim-plan și, în fundal, scene ilustrând activitatea Crucii Roșii Române din diferiți ani, inscripția circulară „SOCIETATEA NATIONALA DE CRUCE ROSIE DIN ROMANIA – 150 DE ANI DE LA INFIINTARE” și anul de înființare „1876”.

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul aprobat pentru moneda din argint este de 500 de piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 1.100,00 lei, inclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema Societatea Națională de Cruce Roșie din România – 150 de ani de la înființare au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*